Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Claro Build va reface drumurile deteriorate în urma lucrărilor la podul din Dej

Antreprenorii s-au văzut nevoiți să facă ocoluri costisitoare în zona Dej | Foto: Viorel Băltărețu

Societatea de construcții Claro Build Bistrița (CBB) a câștigat contractul de 2 milioane de euro pentru refacerea a două drumuri județene din Cluj.

Consiliul Județean (CJ) a semnat cu CBB contractul de execuție ce vizează refacerea sectoarelor DJ 172F (comuna Mica), și DJ 109E (comuna Vad). Deteriorarea celor două sectoare (25 km) a fost cauzată de devierea pe acest traseu a traficului greu ca urmare reabilitării podului peste râul Someș.

“Decizia de deviere, obligatorie, a fost adoptată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), forul administrativ județean neavând posibilitatea de a se opune”, motivează reprezentanții CJ Cluj.

„Am dispus demararea în regim de urgență și finalizarea în cel mai scurt timp posibil a acestor lucrări. Scopul este de a aduce cele două drumuri în condiții optime de circulație. Vom urmări îndeaproape lucrările, încât acestea să aibă o calitate și o durabilitate ridicată”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

Finanțarea, din fondul pentru situații de urgență

În funcție de starea în care se află diferitele tronsoane, lucrările vor consta în frezarea zonelor deteriorate, strat de blocaj din piatră brută, refacerea fundației din piatră brută și din balast.

Mai sunt prevăzute plombarea gropilor cu îmbrăcăminte asfaltică, refacerea șanțurilor și a rigolelor, desfundarea de podețe, montarea de parapete metalice, așternerea de covor asfaltic și realizarea de marcaje rutiere.

Lucrările executate de CBB și au o valoare de 8,5 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. CBB este deținută integral de Maria Petruț și a înregistrat anul trecut afaceri de 1,5 milioane de lei, cu 1 angajat.

Finanțarea este asigurată din fondurile guvernamentale pentru situații de urgență. Operațiunile vor demara în cursul săptămânii viitoare și au un termen de execuție de maxim patru luni.

La început de an, oamenii de afaceri din Dej au avertizat că restricționarea traficului la pod le mărește costurile de transport, nevoiți să facă un ocol de 50 km. Atunci Tișe a cerut CJSU oprirea traficului greu pe drumurile județene din Mica (DJ 172F și DJ 161D), cu reluarea circulației pe podul de peste Someș, de pe DN 1C, și ridicarea restricțiilor de tonaj de pe acest ultim drum.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Compania internațională de cercetare și dezvoltare în domeniul agriculturii Corteva Agriscience a anunțat, în 17 iunie, lansarea programului TalentA.

Corteva Agriscience a anunțat al treilea sezon din programul TalentA

Articolul următor
Mai multe companii aeriene au programat zboruri charter de pe Aeroportul Internațional Maramureș (AIM).

Aeroportul din Maramureș, aglomerat la început de sezon

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share