Mai multe academii de sport se profilează la Cluj și la București, cu finanțare privată sau publică, având ca principal obiectiv intrarea cluburilor locale în elita internațională. Inițiatorii proiectelor, Alina Pîrv, Emil Boc, dar și Ilie Năstase și-au expus strategiile la Sports Festival.
CRISTINA PÎRV, multiplă campioană mondială
- Am o academie de volei la Cluj-Napoca și un club la Turda. Performanța se începe de la 14-15 ani, când sportivul decide dacă vrea să facă așa ceva. Eu vreau să mentorez copiii, să îi organizez. Ca jucătoare, în Italia, am devenit, treptat, propriul meu impresar.
- În Brazilia a fost prima oară când am ales un contract pentru bani. Au venit directori de la Clubul Minas și le-am zis că eu câștigam 100.000 de dolari în Italia, merg acolo pentru 200.000. Înainte am ales clubul în funcție de alte criterii. Mai fusesem la Belo Horizonte la un meci jucat în fața a 26.000 de spectatori, știam ce mă așteaptă. E unul dintre cele mai mari cluburi din Brazilia, cu 70.000 de asociați, oameni care contribuie lunar cu bani, există Minas I, Minas II. Practic, cotizezi cu o anumită sumă pe lună. E un club multisport: are volei masculin și feminin, natație, handbal.
- În România există o anumită comoditate, de aceea se face cu greu performanță și suntem departe de top. Alegem ce e mai călduț, mai confortabil, ne este greu să ieșim din zona de confort. E important să investim mai mult în sport.
- Am cele două proiecte în Cluj după peste 20 de ani de prezență în străinătate. Am analizat să văd ce se poate face aici, m-am gândit la o academie, în Brazilia o echipă am promovat-o din Divizia B în A. Acolo aveam sponsori. La Turda am început activitatea pe banii mei, și la academie, la Cluj-Napoca. Am decis să îi cheltuiesc pe ceva care să dăinuiască, să las ceva pentru societate. Vreau să fac performanță cu ambele proiecte, deși la început mi s-a spus că nu am bani, nu găsesc oameni. La academie avem peste 100 de copii.
- Am învățat multe de la antrenorul de la Minas, l-am adus la Turda, și a zis că vrea să facem performanță și în România. În cinci ani vreau să câștig Champions League, mai sunt trei. Încerc să demonstrez că poți să o iei de la zero, ca mine, și să fii victorios.
EMIL BOC, primarul Clujului
- Treaba autorităților este să pregătească infrastructura sportivă pentru marile competiții. Am terminat Sala Polivalentă în 2014, însă nu ne-am oprit: am văzut la Munchen un sistem de leduri în tribune pe care l-am implementat. Avem pardoseala demontabilă care ne permite în fiecare zi alt sport: tenis, baschet, hochei pe gheață sau patinaj artistic. Am adus cubul video la nivel de ultimă generație ca să fie compatibil pentru introducerea Hawk-Eye, acel sistem suplimentar de verificare, pentru meciurile de Fed Cup. Este o provocare de a ține infrastructura la un nivel mondial și pentru așteptările oamenilor. Știu cum se transpiră dincolo, la Sala Sporturilor Horia Demian, unde nu ai elementarul aer condiționat. Sala nu este a Primăriei, ci a Ministerului Sporturilor, deși o cerem să ne-o predea de cinci ani pentru a o moderniza. Va trebui să aplicăm și în România, ca și în alte țări din Europa, principiul descentralizării, subsidiarității, cum l-om numi. Adică să lași decizia la autoritatea cea mai apropiată de cetățean. Nu poate ministrul de la București să spună cum trebuie să arate Sala Horia Demian din Cluj.
- Strategia noastră în privința sportului este una integrată. Am cerut să avem și Sala Horia Demian pentru că atunci, când ai mari competiții, chiar evenimente și spectacole, e nevoie de o sală de antrenament. Atunci ai acces și la alte evenimente de nivel înalt. Deocamdată suntem căutați, dar în câțiva ani vom fi în situația în care să mergem pe piață și să ne căutăm noi evenimente. Dacă nu facem nimic, vom pierde acest avantaj competitiv. Astăzi punem temelia că, și dacă alții vor avea infrastructură de aceeași calitate, vom avea acel know-how superior la Cluj. Ni se va spune “am mai fost la voi și ne-a plăcut”.
- În cadrul programului “Sport în curtea școlii” în fiecare weekend se organizează în 2-3 instituții școlare câte un mini-Sports Festival, darts, fotbal, tenis de masă, baschet, sub îndrumarea unor antrenori, în cadru organizat. Vrem să extindem baza sportului de masă, să angrenăm cât mai mulți copii. Din nefericire, avem cea mai înaltă rată de obezitate din UE la adolescenți. E un lucru care mă îngrijorează. E un efect al faptului că, după 1990, politica sportului de masă a fost lăsată la voia sorții. Unii au închis curțile școlilor, nu au mai lăsat nici măcar copiii să se joace acolo sau pe trotuare. Acest program trebuie extins în toate școlile.
- Avem și un program de creare de baze sportive; deschidem La Terenuri, după modelul din cartierul Gheorgheni. Ambele vor fi deschise sportului de masă, copiilor, să aibă infrastructură modernă, de la gazon la dotări de ultimă generație pentru a atrage tinerii la sport.
- La nivel de performanță, susținem financiar fotbalul, baschetul, handbalul. Excepție este clubul de fotbal CFR Cluj, care, fiind societate comercială nu poate beneficia de susținere financiară, deoarece legea nu ne permite, dar beneficiază de susținere logistică, autorizații pentru stadion la organizarea de evenimente. Pentru “U” Cluj coloana vertebrală a finanțării va rămâne Primăria, inclusiv la nivel de Liga 1, dar sunt convins că va veni și mediul de afaceri mult mai apăsat. Obiectivul gândit, alături de universitățile clujene, este de a intra în play-off – unul greu, dar orașul are această capacitate.
- Dincolo de bani, rămâne spiritul de echipă care poate face diferența față de un club foarte bogat. Faptul că echipa de baschet U-BT a ajuns la “buza” Champions League este un exemplu sugestiv. Aș vrea, ca pentru cluburile principale din oraș, să avem pepiniere – de la juniori până la echipa mare. Pentru copiii talentați, lipsiți de resursă financiară, să pună banii orașul, dar să creăm acest fenomen, nu să ne bazăm să aducem tot timpul jucători de pe nu știu unde, plătiți cu zeci de mii de euro, în loc să îi avem aici, lângă noi. Roadele să le culegem peste ani, dar să începem acum, din secunda asta. Le-am transmis celor de la “U” Cluj să lucreze la un astfel de proiect integrat, de la bază la vârful piramidei. Vedem foarte mulți copiii talentați care joacă pe maidane; ei trebuie strânși la un loc pentru că putea să devină un viitor Mbappe, Ronaldo sau Messi de Cluj.
ILIE NĂSTASE, primul nr. 1 mondial ATP
- La Cluj am venit prima dată când am început să joc tenis. Am fost băiat de mingi la finala dintre Ion Țiriac și Gheorghe Viziru. Erau niște terenuri lângă Someș; între timp au dispărut, nu le mai văd.
- M-am născut în zona Progresul din București, loc cu tradiție în tenis, unde acum, din păcate, nu mai avem acces, pentru că “tovarășul” guvernator Mugur Isărescu nu ne lasă. Acolo mi-am petrecut copilăria, de la 4 ani, era “casa” mea, am suferit mult când nu am mai fost lăsați să jucăm. Inclusiv meciurile de Cupa Davis au fost jucate pe acele terenuri de la Arenele BNR, odinioară Arenele Țiriac-Năstase, până ni s-a dat și numele jos, așa cum i-au făcut lui Gheorghe Hagi, la Constanța. E urât tot ce s-a întâmplat, acele arene nu sunt ale lui Isărescu sau BNR, ci ale românilor. Nu mă las, până nu mă duc pe lumea aialaltă, să susțin cauza accesului tuturor în Arenele BNR.
- Venind din România, trebuia să ne obținem vizele, ne făceam programul tot noi. Nu aveam manageri, maseuri, nutriționiști, ne racordam singuri rachetele, nu erau nici bani. Am reușit cu greu să ajungem să jucăm la un turneu cu profesioniștii, până atunci am fost amatori, evoluam pe terenuri separate.
- Trebuia atât să ne organizăm, cât și să jucăm bine, să obținem performanță. Nu puteam să ne antrenăm multe ore pe zi pentru că jucam și la simplu, și la dublu, și la dublu mixt. Astăzi puțini dintre jucătorii de simplu mai evoluează la dublu. În 1972 am jucat, în aceeași zi, în trei finale: am început la 14:00 și am terminat la 21:30.
- În 1966 nu jucasem încă nicăieri în țări importante, decât în Bulgaria, Grecia, Rusia. Am avut mare noroc că am jucat un meci din Cupa Davis, la Paris, cu Franța. La meci a participat însuși Rene Lacoste, i-a plăcut de mine foarte mult, a venit în vestiar să mă întrebe dacă vreau să joc cu echipamentul său. Bineînțeles că aveam șort de la o firmă, cămașă de la altă firmă, teniși chinezești, dar a doua zi mi-a adus în vestiar tot ceea ce aveam nevoie. M-a întrebat dacă am antrenor și i-am răspuns că nu, el fiind uimit de unde am învățat toate acele tehnici. De fapt le știam de la Progresul. M-a întrebat dacă joc la Roland Garros, peste două săptămâni. Pe vremea aceea nu era clasament ATP, puteai să evoluezi numai dacă te acceptau organizatorii, după ce le scriai. Atunci Lacoste a vorbit cu organizatorii să mă lase să joc. Am jucat foarte bine, am trecut de trei tururi de simplu și am ajuns în finală.
- Am fost primul jucător care am semnat un contract profesionist cu compania Nike. Eram în SUA, la Washington, jucam la un turneu important, iar Philip Knight, care era proprietarul, încerca să își promoveze tenișii, el fiind atlet la 800 m. Venea cu sacul cu teniși pe care îi aducea din Japonia, numele Nike fiind japonez. A întrebat, la vestiare, cine vrea să joace cu tenișii lui. Am fost singurul care a zis da. A spus, OK, am negociat contractul, de 5.000 de dolari pe an. A venit apoi managerul turneului, care a devenit primar al Los Angeles-ului, și a zis: “Nu, nu, 15.000!”. Iar omul nu avea banii aceia; a și scris în cartea lui “A venit Ilie și m-a ruinat”.
- Ca să avem din nou campioni la tenis trebuie să băgăm bani în sport. Un prim-ministru spunea că pentru el sportul nu este o prioritate. Dacă nu e o prioritate sportul, va însemna să plătim de 50, de 100 de ori mai mult pentru sănătate. Ne uitam cu Țiriac la un copil și spuneam: “Uite, copilul ăla nu știe cum să meargă, darmite să alerge!”. Se punea problema, la un moment dat, să se facă niște grădinițe de sport, vreo 500, erau bani de la Comunitatea Europeană. După aceea a căzut proiectul care ar fi fost foarte bun. Învățam 1.000 de copii să facă sport; dacă din aceia ieșeau doi campioni, era foarte bine.
- Proiectul Academiei Țiriac-Năstase este unul mai mare, gen universitate, ca în SUA. Țiriac a cumpărat 300 ha în Otopeni, unde vrea să facă un stadion de fotbal, un stadion central de tenis, peste 20 de terenuri de tenis, o sală pentru Nadia Comăneci, statui pentru marii sportivi care au reprezentat România. Este un proiect foarte frumos. Eu sunt vicepreședinte al Fundației Ion Țiriac, băiatul său este președinte, încercăm să obținem cât mai repede aprobările pentru ca să poată demara lucrările de construcție.
- Mă uit și la Cluj, văd că stă foarte bine la infrastructura sportivă, cel mai bine din România la proiectele de sport. Există o sală polivalentă acoperită, un stadion, bine era să fie și acele terenuri lângă Someș. Oricum Clujul stă bine față de ceea ce au bucureștenii.
Nume mari la Sport Talks
Mai multe personalități din domeniu au figurat ca vorbitori la Sports Festival. Printre acestea s-au mai aflat Adrian Mutu (fotbal), Ana Maria Brânză (spadă), Horia Tecău, Jaqueline Cristian (tenis), Mihai Covaliu (scrimă), Mihai Silvășan (baschet), Tiberiu Ușeriu (ultramaraton). Sport Talks este secțiune care aduce în fața publicului sportivi de performanță, dar și manageri în domeniu. Sports Festival este este cel mai mare eveniment multisport din România.
