Cities of the Future, la Iași: Conferință despre o nouă zonă de dezvoltare în centrul orașului

Specialiști în arhitectură și dezvoltare durabilă, dar și edili din Transilvania au fost invitați în cadrul evenimentului Cities of Tomorrow – 10 ani.

La Palatul Culturii din Iași, pe 30 iunie, va avea loc conferința ”Cities of the Future”. Evenimentul va fi transmis în direct.

„Vă invităm cu entuziasm la Iași pentru o suită de evenimente prilejuite de prezentarea soluțiilor proiectate de birourile Foster + Partners, ZAHA HADID, MVRDV și UNStudio pentru o nouă zonă de dezvoltare în centrul orașului”, anunță organizatorii.

Invitați pentru prima dată la un concurs în România, arhitecții din cele patru birouri din topurile mondiale de arhitectură vor fi prezenți pentru a-și expune viziunea privind inserția arhitecturii contemporane într-un spațiu recunoscut pentru reperele sale istorice.

Moderatorul conferinței va fi arh. Françoise Pamfil, critic de arhitectură, iar în calitate de co-moderatori – arh. Răzvan Nica, prodecan Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino”, și arh. Vlad Țundrea (Contur Arhitectura).

Din program:
• Conferința și dezbatere “Cities of the future”
• Prezentare publică a soluțiilor arhitecturale proiectate pentru zona în dezvoltare Sf. Andrei – Anastasie Panu de către birourile invitate
• Vizitare expoziție proiecte din cadrul Concursului Internațional de Arhitectură organizat de Iulius

Înregistrare pentru prezență la eveniment, aici.
Înregistrare pentru vizionare online, aici.

Conferința este organizată de New Iași Architecture (NIA), club de dezbatere și informare asupra spațiului construit din Iași și SHARE Architects, consilier al grupului Iulius în pregătirea concursului internațional de arhitectură și selecția birourilor invitate.

Exit mobile version