Legislația română, ca o necesitate dictată de evoluția pieței, poate chiar în perspectiva aderării României la spațiul comunitar european, unde este destul de răspândită forma de cooperativizare pe baze chiar corporatiste a exploatațiilor agricole, primare, sau manufacturiere, a instituit forma de asociere a fermierilor denumită cooperativă agricolă. Cu toate că rezonanța numelui acestei forme de asociere a dăunat, poate, din rațiuni istorice ale perioadei comuniste, în îmbrățișarea acestei forme de organizare și de desfășurare a activității, tot mai multe persoane, care au înțeles rațiunea, dar mai ales avantajele unei astfel de organizări moderne, s-au constituit sub forma de asociere a cooperativelor agricole.
Actul normativ care a instituit această formă de organizare, modul de constituire, funcționare, de valorificare a drepturilor, respectiv de îndeplinire a obligațiilor care decurg din acest tip de organizare este Legea nr. 566/2004 a cooperației agricole.
Din însăși definiția cooperativei agricole rezultă natura sa juridică, statutul și scopul înființării ei, și anume aceasta este o asociație autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după caz, este o persoană juridică de drept privat, constituită pe baza consimţământului liber exprimat de părţi, în scopul promovării intereselor membrilor cooperatori, în conformitate cu principiile cooperatiste, a implementării politicilor agricole de stimulare a asocierii producătorilor din domeniu.
Cooperativa are un număr nelimitat de membri, dar nu mai puțin de 5 membri, deține un capital variabil, și exercită o activitate economică, tehnică şi socială în interesul privat al membrilor săi și chiar a comunității locale.
Din aceste scurte definiții rezultă clar că o cooperativă agricolă, modernă, are la bază consimțământul exprimat de membri fondatori, respectiv ulterior a celor aderenți, iar activitatea pe care o desfășoară este economică, orientată spre eficiență, respectiv profit economic, dar ea mai îndeplinește o funcție tehnică, respectiv una socială.
Este de la sine înțeles că fiind o formă de organizare supusă înmatriculării la Registrul Comerțului, într-un registru special al cooperativelor agricole, spre deosebire de simplele forme de asociere, fără scop patrimonial, orientarea membrilor cooperatiști este spre eficientizarea activității lor, prin punerea la dispoziție a unui capital, având o parte divizibilă și o parte indivizibilă, în contrapartida cărui aport, fiecare membru va primi un număr corespunzător de părți sociale. Din acest motiv, dar și din alte perspective care privesc organizarea cooperativei și modul de funcționare, o cooperativă agricolă se apropie mai degrabă de modul de organizare al unei veritabile societăți comerciale, spre deosebire de o asociație fără scop patrimonial sau o societate agricolă, care ținând cont și de data reglementării, prin Legea nr. 36/1991, apare cumva desuetă, neadaptată realităților prezente.
Fără să intrăm în amănunte de natură juridică, menționăm că organizarea unei cooperative presupune existența unui organ decizional conducător – adunarea generală a membrilor cooperatori – care votează liniile directoare ale activității cooperativei, au drept de decizie asupra tuturor situațiilor financiare, inclusiv în ceea ce privesc investițiile acesteia, având drept de numire, revocare și eventual tragere la răspundere a membrilor consiliului de administrație, acesta din urmă fiind un alt organ de conducere, ales sau numit, și care are rol de execuție și de administrare curentă a activității cooperativei agricole. Exact ca și în cazul societăților comerciale clasice – pe acțiuni sau a celor cu răspundere limitată, în unele cazuri – există obligativitatea constituirii unui organ intern de verificare, dintre membri cooperatori, și anume comisia de cenzori.
Voluntar în cooperativă
Trecând peste aceste aspecte de organizare, în opinia noastră, principiile care stau la baza organizării și funcționării unei cooperative agricole demonstrează capacitatea acestei forme de a răspunde nevoilor membrilor și de a-și îndeplini funcțiile economice, tehnice și sociale care au determinat legiuitorul român să o reglementeze.
Astfel, orice membru care optează pentru a intra într-o astfel de formă de organizare trebuie să știe și să își asume aspectele principiale ale unei astfel de cooperative agricole, și anume: asocierea voluntară și deschisă, potrivit căruia cooperativele agricole sunt entităţi juridice voluntare care se constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor persoanelor capabile să utilizeze serviciile lor şi care sunt de acord să îşi asume responsabilităţile calităţii de membru cooperator; controlul democratic al membrilor cooperatori, potrivit căruia cooperativele agricole sunt organizaţii democratice care sunt controlate de către înșiși membrii cooperatori; participarea economică a membrilor cooperatori, conform căruia membrii contribuie în mod echitabil la constituirea proprietăţii cooperativei agricole, exercitând asupra acesteia un control democratic. Cel puţin o parte a acestei proprietăţi este indivizibilă. Membrii cooperatori primesc, de regulă, o compensaţie limitată în bani sau în natură, din profitul stabilit; autonomia şi independenţa cooperativei agricole, potrivit căruia cooperativele agricole sunt entităţi juridice autonome bazate pe autoajutorare; educarea, instruirea şi informarea membrilor cooperatori, conform căruia cooperativele agricole asigură educarea şi instruirea membrilor lor, reprezentanţilor aleşi, directorilor executivi sau angajaţilor, astfel încât aceştia să poată contribui efectiv la dezvoltarea cooperativelor agricole din care fac parte; cooperarea dintre cooperative, potrivit căruia cooperativele agricole servesc membrii proprii şi consolidează mişcarea cooperatistă, chiar la un nivel transfrontalier; preocuparea pentru comunitate, conform căruia cooperativele agricole acţionează pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor din care fac parte.
Astfel, orice persoană interesată, dispusă să ofere și sa primească mai apoi din avantajele unei astfel de organizări, poate fi conștientă că aceste principii legale îi vor permite să își cunoască și exercite drepturile și obligațiile pe care și le asumă.
Din punct de vedere tehnic, cooperativele agricole pot fi constituite pe trei nivele, care țin cont de complexitatea scopului lor economic și de puterea financiară a acesteia.
Astfel, de exemplu, o cooperativă agricolă de gradul I este o asociere de persoane, care îndeplinesc activitățile de bază pentru atingerea unui scop privat, adică forma de aport, organizare în comun a activităților agricole, realizarea și împărțirea de profit/suportarea pierderilor. Spre deosebire de aceasta, o cooperativă agricolă de gradul 2, pe lângă necesitatea unui capital semnificativ mai mare la constituire, au ca scop integrarea pe orizontală şi pe verticală a activităţii economice desfăşurate de acestea, iar cele de gradul 3 sunt constituite din cooperative agricole de gradul 2, dar care derulează investiţii în comun cu respectarea principiilor cooperatiste.
Din punctul de vedere al instituției noastre, cele mai comune cooperative agricole, indiferent de gradul pentru care optează a se înmatricula, sunt cele de exploatare şi gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole şi a efectivelor de animale. Conform legii, în acest caz, bunurile care se aduc în folosinţă în cooperativa agricolă, precum şi terenurile de orice fel rămân în proprietatea membrilor cooperatori, ceea ce constituie un factor de stimulare în asociere, cunoscând reticența încă a multor proprietari de teren de a nu pierde, chiar și temporar, proprietatea bunurilor lor.
Cooperativa agricolă de gestionare a terenurilor agricole și a animalelor este asimilată unui fermier, a cărei dimensiune reprezintă cumulul dimensiunilor exploataţiilor membrilor cooperatori, aferente producţiei valorificate prin cooperativa agricolă, şi a exploataţiei cooperativei agricole, după caz. În cazul accesării fondurilor de la bugetul de stat sau a fondurilor europene, destinate schemelor de plăţi directe, ajutoarelor naţionale tranzitorii şi măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, de către cooperativele agricole, fondurile pot fi distribuite în mod corespunzător membrilor cooperatori, acestea nefiind purtătoare de impozit.
Avantaje și facilități
Printre avantajele și facilitățile fiscale acordate, în perspectiva sporirii atractivității acestei forme de organizare, pe care noi intuim că o vom vedea din ce în ce mai des întâlnită, menționăm aspectul că există mai multe tipuri de scutiri, cum ar fi de exemplu: scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole care procesează produsele agricole şi/sau care produc/comercializează material genetic şi/sau au activitate de creştere şi/sau activitate de reproducţie, astfel: pentru primii 5 ani de la data intrării în producţie, în cazul celor nou-înfiinţate şi pentru o perioadă de 5 ani începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi, pentru cele deja înfiinţate; scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice microîntreprinderi şi de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice; scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile utilizate pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă; scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor luate în arendă de către cooperativele agricole de la aceştia.
Cooperativele agricole au acces, bineînțeles, la subvenţii şi la fondurile publice, precum şi la fonduri europene, prevăzute în programul de susţinere a agriculturii României.
Distinct de cele de mai sus, o asociere de acest tip creează premisele unei mai bune valorificări a producției realizate, pot aduce, prin aportul comun al membrilor, în funcție de tipul de aport, la o mai mare eficientizare a activității tuturor membrilor luați în considerare ca individual, la o solidarizare a membrilor pentru atingerea unui scop economic comun.
Prin depunerea situațiilor financiare la organele statului se fiscalizează practic aceste activități, desigur cu scutirile de rigoare dintre care am spicuit mai sus, iar strict din punct de vedere al unei entități private, care nu excludem că poate intra într-o concurență pozitivă chiar cu alte cooperative similare, desigur o situație financiară pozitivă poate atrage un punctaj mai bun pentru atragerea de resurse de la instituțiile bancare pentru finanțarea unor investiții și un punctaj mai bun pentru o eventuală solicitare de implicare într-un proiect cu finanțare publică sau comunitară.
Astfel, în opinia noastră, avantajele, odată bine înțelese ale acestei forme de organizare și de desfășurare a activității agricole primare sau manufacturiere, în funcție de abilitatea și de consecvența membrilor săi, precum și a organelor de conducere alese, poate duce la un cumul de avantaje, pe termen mediu și lung, care în mod cert precumpănesc decisiv față de anumite mici dezavantaje sau mai degrabă reticențe, cum ar fi instituirea unor obligații administrative interne pe care unii le-ar putea considera, neîntemeiat în opinia noastră, că ar fi prea complicate sau prea ”birocratice”.
Articol realizat de echipa APIA Mureș
Sursa foto: depositphotos.com
