Festivalului Părădăicilor la Macea – Arad

Macea găzduiește, în perioada 8-9-10 iulie 2022, cea de-a XII-a ediție a Festivalului Părădăicilor, un eveniment organizat de Consiliul Județean, Centrul Cultural Județean, Primăria și Consiliul Local Macea, în colaborare cu Asociația Experiența Multisport.

Evenimentul pune în valoare în primul rând caracterul agricol al comunei și hărnicia locuitorilor ei, fiind un bun prilej de socializare, de reîntâlnire cu valorile locale.

Festivalul Părădăicilor revine cu forțe proaspete, după doi ani de pandemie, organizatorii pregătind un program divers, pentru toate categoriile de vârstă. Pentru că una dintre priorități este promovarea produselor locale, dar și a zonei în sine, în cadrul evenimentului au fost incluse concursuri de ciclism și de pescuit, dar și o seară interculturală. Festivalul va fi însoțit și de un generos program artistic.

Vă invit la Macea să sărbătorim împreună roadele pământului și oamenii gospodari. Festivalul de la Macea se încadrează perfect în tendința de a ne promova produsele tradiționale. Activitățile conexe prezentării produselor tradiționale fac din Festivalul de la Macea un punct de atracție nu doar culinar, ci și sportiv sau turistic”, a transmis Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

Exit mobile version