Podul peste Mureș, care va scurta distanța dintre Ciugud și zona economică, este gata pentru recepție

Tags:

Podul peste râul Mureș, care va lega comuna Ciugud cu zona de dezvoltare economică este gata pentru recepție. Muncitorii lucrează la ultimele elemente de siguranță.

„Lucrările sunt finalizate și se lucrează la ultimele retușuri, urmând ca în scurt timp să fie recepționată investiția”, a declarat pentru Alba24, Dan Lungu, purtătorul de cuvânt al instituției.

Potrivit sursei citate, valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 15 milioane de lei (cu TVA inclus), reprezentând fonduri guvernamentale și fonduri din bugetul local al Comunei Ciugud. Au fost realizate și cele două sensuri giratorii, cel de la intrarea în satul Șeușa și cel de pe șoseaua Alba Iulia-Teleac.

Podul are o lungime de aproape 150 de metri, două benzi de circulație și două trotuare.

Sursa foto: Alba24

Exit mobile version