Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Rulota Autoklass donată Via Transilvanica s-a transformat în showroom mobil

Dealerul Autoklass Sibiu, distribuitor al mărcii Mercedes-Benz, a făcut o donație către ATS care s-a transformat în mijloc de promovare a proiectului.
Autorulota primită de Tășuleasa Social folosește ca magazin sau locuință mobilă pentru voluntari | Foto: ATS

Inițiatoarea proiectului turistic național, Asociația Tășuleasa Social (ATS), a transformat o autorulotă în magazin oficial al Via Transilvanica.

Dealerul Autoklass Sibiu, distribuitor al mărcii Mercedes-Benz, a făcut o donație către ATS care s-a transformat în mijloc de promovare a proiectului. “Într-un proiect precum Via Transilvanica, distanța este element central, iar noi vorbim de 1.400 km: de la Putna în județul Suceava, până la Drobeta Turnu-Severin, în județul Mehedinți.

Am primit o rulotă cu însemnele Via Transilvanica, pe care am purtat-o cu noi, ca pe un mic ambasador al brandului nostru. La evenimentul de lansare din Hunedoara această rulotă a fost showroom pentru magazinul oficial.

În rulota aceasta am dormit, am păzit utilaje și am folosit-o să ne deplasăm de-a lungul țării, oriunde am avut de ajuns pentru Via Transilvanica”, spun reprezentanții ATS. Angajații Autoklass au ajutat și în amenajarea traseului.

Dealerul Autoklass Sibiu, distribuitor al mărcii Mercedes-Benz, a făcut o donație către ATS care s-a transformat în mijloc de promovare a proiectului.  

Traseu interzis mașinilor

Ultimul județ unde va fi marcat traseul este Alba. Via Transilvanica e un traseu de 1.400 km, de la Putna la Drobeta Turnu-Severin. Este un proiect al ATS, organizație cu sediul în Pasul Tihuța. Traseul poate fi parcurs după voia călătorului, fie pe etape, fie în întregime, pe jos, cu bicicleta sau călare. La concretizarea proiectului lucrează 8.000 de oameni, majoritatea pe bază de voluntariat.

Lucrările se fac în mai multe etape, o primă porțiune fiind terminată în 2018 – primii 100 km, în Bistrița-Năsăud. Până în 2020 au fost finalizați 800 km, adăugând județele Suceava, Mureș, Harghita, Brașov, Sibiu și Mehedinți. În 2021 s-au finalizat 254 km în județul Caraș-Severin. Ruta este împărțită în șapte regiuni istoric culturale: Bucovina, Călimani, Terra Siculorum, Terra Saxonia, Valea Mureșului, Terra Daco Romana, Valea Cernei. Traseul străbate 10 județe.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Consiliul Județean Cluj a inițiat o procedură de achiziție publică ce vizează cumpărarea și montarea unui nou sistem de administrare a parcării subterane din cadrul Cluj Arena.

Cluj Arena își va schimba sistemul de parcaj subteran cu 1 milion de lei

Articolul următor
Omer Susli, proprietarul magazinelor de decorațiuni interioare Homelux și cel care a vândut rețeaua Praktiker către Kingfisher, a preluat integral BRP, conform Bistrița Business.

Omer Susli preia integral Bistrița Retail Park

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share