Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Pehart a demolat un turn pentru a face loc investițiilor

Producătorul de hârtie a alocat 2 milioane de euro pentru modernizarea fluxurilor de fabricație | Foto: Pehart

Producătorul de hârtie de uz casnic și industrial Pehart Grup a concretizat o nouă linie de fabricație în urma eliminării unui turn de apă.

“În urmă cu doi ani, am demolat vechiul turn de apă din Petrești pentru a face loc investițiilor pe care le aveam în plan. Cu noua linie de producţie Pehart de la Sebeş s-a mărit capacitatea de producție pentru piața internă. Ne-am consolidat astfel poziția brandurilor proprii în marile lanțuri de magazine, concomitent cu creșterea constantă a calității produselor noastre.

Pe plan extern, continuăm extinderea în tot mai multe piețe noi. Linia de producție echipată cu tehnologii de ultimă oră a condus la un nivel premium al produselor Pufina. Datorită acestor investiții, anul acesta am lansat o nouă gamă, șervețelele faciale Pufina. Continuăm proiectele de dezvoltare și avem grijă să menținem o politică de investiții sustenabilă”, a declarat Gabriel Stanciu, CEO al Pehart Grup.

Consumatorii, tot mai interesați de hârtia eco

“Piața hârtiei nu suferă în general prea multe transformări, deoarece hârtia este un bun comun. Piața noastră de hârtie tissue sau de uz casnic, cantitativ, are o creștere medie de 5% pe an. Valoric, estimăm o creștere chiar double-digit ca urmare a majorării prețurilor. Însă odată cu creșterea acestora, a crescut și calitatea produselor pe care le caută clienții, tot mai interesați de produse ecologice.

Ne preocupă, așadar, să păstrăm calitatea premium a produselor noastre, să integrăm sustenabilitatea în practicile curente. Desigur, să gestionăm pe cât posibil impactul inflației în costul final al produselor, o reală provocare în aceste vremuri”, a adăugat oficialul Pehart.

Pufina, cel mai important brand al companiei, este a doua marcă de hârtie de uz casnic din România din rândul produselor de hârtie branded, conform agenției Nielsen Retail Audit.

Fabrică și produse marcă proprie pentru lanțurile de retail

La Dej, Pehart Grup a dat în folosință o linie automatizată destinată șervețelelor faciale premium, unde vor fi produse anual 6.000 de tone din noile game Pufina și Alint, destinate pieței românești și exportului. Investiția în noile game de șervețele se ridică la 2 milioane de euro. Compania fabrică și produse marcă proprie pentru marile lanțuri de retail prezente în România.

Pehart fabrică anual 100.000 tone de hârtie tissue în fabricile de la Sebeș și Dej. Principalii săi competitori în România sunt Ambro Suceava, DS Smith Paper Zărnești, Sofidel Călărași, Combinatul de Celuloză Drobeta Turnu-Severin. Pehart este deținută de fondul Abris Capital Partners, care are un capital de investiții de 1,3 miliarde de euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

VIDEO: BASF – tehnologia XR pentru cultura grâului

Articolul următor
Concursul WTA250 din România implică 1,5 milioane de euro cheltuieli,

Ciorcilă Jr pregătește un buget de 1,5 milioane euro pentru Transylvania Open

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share