Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centrul Cultural Multifuncțional Oradea în faza finalizării studiului de fezabilitate

Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, a prezentat într-o conferință de presă susținută stadiul proiectului „Centru Cultural Multifuncţional” din Oradea.

Stefano Pozzi & Partners SRL, firma care a câștigat concursul de soluții, a finalizat studiul de fezabilitate.

„La mijlocul lunii octombrie ar urma să finalizăm și proiectul tehnic, iar în decembrie vom putea lansa licitația pentru execuție. Din cauza faptului că de anul trecut, de când am lansat proiectul, prețurile materialelor de construcții au crescut semnificativ, valoarea proiectului a crescut cu 2 milioane de euro. Astfel, valoarea totală estimată a investiției, conform studiului de fezabilitate, este de 105,6 milioane lei, fără TVA, echivalentul a 21,1 milioane euro”, a explicat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Studiul de fezabilitatea va fi supus spre aprobare în ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor din această lună.

Compartimentare

Suprafața totală a amplasamentului pe care va fi edificat Centrul Cultural Multifuncțional este 17.778 mp. Clădirea va avea o suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 10.450 mp şi o suprafaţă utilă totală de aproximativ 8.015 mp.

Conform studiului de fezabilitate, principalele spaţii sunt: sala principală cu o suprafaţă de 1.244 mp şi 1.079 de locuri din care 22 locuri destinate persoanelor cu dizabilități, scena, buzunarele de scenă şi spaţiile destinate artiştilor, două săli secundare multifuncţionale cu o suprafaţă totală de aproximativ 607 mp, foaiere – spaţii cu suprafaţă totală de aproximativ 1.630 mp incluzând un spaţiu situat la demisol şi un spaţiu de tip co-working cu specific cultural.

„Această clădire va fi o infrastructură complementară pentru ceea ce avem astăzi. Noi avem acum cele două teatre, român și maghiar, într-o singură clădire. În permanență sunt disuții de organizarea spectacolelor și a repetițiilor. Numărul de spectacole ar putea crește dacă vor fi disponibile mai multe săli. Pe de altă parte, vom putea organiza cu partenerii noștri din acest proiect din Ungaria evenimente care ar asigura o ofertă culturală suplimentară. De asemenea, va fi o zonă în care oamenii care fac activități culturale, dar nu sunt angajații insittuțiilor de cultură, să aibă un sprijin indirect prin locațiile pe care le punem la dispoziție”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Fonduri europene

Proiectul va fi finanțat cu fonduri europene, prin programul transfrontalier România – Ungaria. Pentru dotarea cu echipamente specifice activităților culturale și pentru amenajarea spațiilor verzi din jurul clădirii, vor fi găsite alte surse de finanțare.

Centrul Cultural Multifuncțional va fi construit în perimetrul delimitat de terenul de sport al Liceului Sportiv, Colegiul Partenie Cosma, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” – Bihor, Muzeul Țării Crișurilor – Complex Muzeal, Inspectoratul Teritorial de Muncă, noul sediu al Curții de Conturi și strada Făgărașului.

Urmând să găzuiască spectacole, concerte, congrese sau conferințe, noul centru va contribui la dezvoltarea turismului cultural, științific și de afaceri în Municipiul Oradea și județul Bihor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Manuscrito este o aplicație care ajută copiii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani să învețe abilitățile fundamentale

Succes clujean la București. Manuscrito a luat marele trofeu Innovation Labs

Articolul următor

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vizitat Universitatea Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share