Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Arena Universitară – un complex sportiv de 84 milioane euro pe care Universitatea din Sibiu vrea să-l construiască cu bani de la Guvern

Arenei Universitară – Complexul Sportiv al ULBS este un proiect de investiție destinat comunității sibiene finanțat de Guvernul României prin Compania Națională de Investiții și are o valoare estimată de 70.516.278,14 euro fără TVA sau aproape 84 milioane euro cu TVA.

Despre acest obiectiv de investiții au discutat azi, în cadrul unei conferințe de presă, Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, Ghiță Bârsan, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu, Raluca Turcan, membru al Parlamentului României, Daniela Cîmpean, președinte al Consiliului Județean Sibiu, Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr și Ioan Bondrea, președintele Senatului ULBS.

Rectorul universității sibiene a prezentat proiectul de investiții Arena Universitară – Complexul Sportiv al ULBS și istoricul acestui demers demarat de ULBS acum mai bine de 10 ani. În luna aprilie 2020, prin Hotărâre de Guvern, terenul pe care se va construi Arena Universitară a fost primit în administrare de ULBS din partea Ministerului Apărării Naționale – AFT Sibiu. În luna septembrie 2020 a fost depusă nota conceptuală a proiectului la Compania Națională de Investiții, iar în noiembrie 2020 proiectul propus de ULBS a fost cuprins în lista sinteză a CNI.

Alte etape importante ale proiectului au vizat: semnarea contractului de prestări servicii de proiectare SF cu firma KAT Concept Design SRL din Constanța (octombrie 2021); în luna februarie 2022 a fost depusă documentația pentru obținerea avizelor de specialitate; până în luna iulie 2022 au fost obținute toate avizele impuse de lege din partea autorităților competente, necesare pentru demararea fazei de întocmire a proiectului tehnic și execuție a lucrării.

Conform studiului de fezabilitate, Arena Universitară – Complexul Sportiv al ULBS va avea o suprafață construită la sol de 15.396,60 mp (pe un teren în suprafață totală de 31.011 mp), cu un regim de înălțime de S+P+2E. Complexul este un spațiu sportiv multifuncțional cu o capacitate de 5016 de locuri, având ca destinație derularea de activități didactice, sportive, științifice, culturale etc.

Structura proiectată a complexului sportiv acoperă atât spații interioare, cât și exterioare, cu destinație multiplă, astfel:
a. spații interioare
• parcare cu o capacitate de 502 locuri, din care 31 pentru persoane cu dizabilități;
• subsol/demisol zonă tehnică (CT, post transformare, 4 depozite ALA pentru 600 de persoane, rezerva intangibila de apa);
• 1 amfiteatru cu capacitate de 125 locuri;
• 3 săli de curs cu capacitate de 70 locuri/sală;
• 6 săli de seminar cu capacitate de 30 locuri/sală;
• 6 săli de laboratoare cu capacitate de 30 locuri/sală;
• 1 sală profesorală de 25 locuri – 6 cabinete profesorale de 30 locuri/ cabinet;
• sală jocuri sportive cu dimensiuni de 45 x 30m;
• sală fitness – culturism de 400 mp;
• sală gimnastică și de sporturi de kombat de 300 mp;
• sală de tenis de masa/ badminton de 400 mp;
• sală de antrenament în vederea pregătirii de joc (o întreagă clădire separată de complexul sportiv).

b. spații exterioare
• 1 teren multifuncțional cu gazon (fotbal) de 90 X 50 m;
• 2 terenuri de tenis de câmp de 40 X 20 m/ teren;
• teren multifuncțional pentru baschet și volei de 35 X 20 m;
• teren de handbal de 45 X 25 m;
• pistă de atletism de 400 m;
• la exterior se va prevedea o parcare pentru autovehicule: care de televiziune, zonă mașini ISU, mașini jandarmerie, autocare sportivi.

Reprezentanții universității au precizat că suprafețele de joc sunt proiectate conform standardelor omologate de federațiile sportive de specialitate.

„Arena Universitară – Complexul Sportiv al ULBS va întregi infrastructura sportivă și educațională sibiană și va constitui o placă turnantă a parteneriatului cu întreaga comunitate. Arena Universitară va deveni un facilitator pentru dezvoltarea sportului de performanță și o alternativă pentru copiii, tinerii și studenții sibieni, în promovarea unui stil de viață sănătos. Arena Universitară reprezintă un proiect curajos, care poate deveni realitate, întru folosul comunității, cu implicarea și sprijinul reprezentanților instituțiilor publice din județ. Consiliul Județean Sibiu, Primăria Sibiu, Primăria Șelimbăr, parlamentarii care ne reprezintă, cu toții pot contribui la implementarea acestui proiect. Parteneriatul dintre Academia Forțelor Terestre “Nicolae Bălcescu” și Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu reprezintă un model de cooperare instituțională și sunt bucuros că rezultatele nu întârzie să apară. Apreciez că scopul esențial al parteneriatelor strategice care aduc împreună autoritățile administrative, instituțiile educaționale și oamenii politici este acela de a asigura dezvoltarea durabilă a Sibiului, iar complexul sportiv este parte a acestui proces”, a declarat prof. Sorin Radu, rectorul ULBS.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

SPEEDWELL semnează un contract de închiriere cu HiSky, pentru 350 mp de spații de birouri, la MIRO

Articolul următor
De la deschiderea primei cafenele în 2015, ritmul de expansiune 5 to Go a crescut constant

5 to Go își extinde rețeaua și susține comunitățile locale

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share