Controale la șantiere și depozitări ilegale în Florești

Șantierele și depozitarea ilegală de deșeuri au fost vizate de controalele administrației locale.

30 de controale au fost efectuate în iulie pe șantierele din comuna clujeană Florești, fiind aplicate 18 sancțiuni, de 26.000 de lei. Construcții realizate fără autorizație și modificări de fațade sau compartimentări interioare făcute cu încălcarea autorizațiilor emise au fost cele mai frecvente.

În toate aceste situații, în afară de sancțiuni au fost prevăzute și măsuri complementare: oprirea lucrărilor, respectiv intrarea în legalitate, dar numai cu respectarea prevederilor legale.

“În cazurile verificate, acolo unde nu se va urma procedura legală, vom solicita demolarea lucrărilor și construcțiilor ilegale, prin intermediul instanței de judecată. Am înaintat în instanță 10 dosare, dintre care unul a și fost câștigat de administrația publică locală, în primă instanță”, a spus edilul Bogdan Pivariu.

Administrația din Florești a efectuat și acțiuni de identificare și amendare a multor persoanelor care nu respectă legile în vigoare în privința deșeurilor, care sunt aruncate ilegal, în paralel cu acțiunile de curățare a malurilor Someșului.

Reacțiile locuitorilor după controalele pe șantiere

Amenzi de 15.000 de lei pentru aruncarea deșeurilor

Acțiunile de curățenie s-au desfășurat în amonte și aval de barajul de pe râul Someș și în zona străzilor Barbu Lăutaru și Cloșca. Au fost colectate, prin Serviciul salubritate și persoane asistate social, deșeuri din construcții, elemente de mobilier, cadavre de animale. Poliția locală a identificat persoanele responsabile de abandonarea deșeurilor în mod ilegal, fiind aplicate, într-o singură zi, amenzi de 15.000 de lei.

Exit mobile version