MOL a dat în folosință primele sale spații de servicii de pe Autostrada 1

Cele dintâi stații de pe A1 inaugurate de către filiala din România a grupului ungar | Foto: MOL

Compania petrolieră MOL România Petroleum Products Cluj a activat două spații de servicii pe Autostrada 1 (A1) Nădlac – Sibiu.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat darea în folosință a celor două spații de servicii ca urmare a contractelor de concesiune încheiate cu societatea cu sediul în Cluj-Napoca.

Strategia CNAIR pentru dotarea, operarea și întreținerea spațiilor de servicii de pe rețeaua de autostrăzi și drumuri expres continuă astfel prin deschiderea unui nou lot privind alte două spații de servicii pe A1, Nădlac – Sibiu, tronsonul Lugoj – Deva (km 389+710), pe ambele sensuri, în zona localității Ilia.

Dotări puse la dispoziție în aceste spații

Alte patru spații de servicii vor fi deschise în perioada imediat următoare pe A1, între Sibiu și Nădlac, la km 316 + 560 (stânga) și km 316+360 (dreapta), în zona localității Pianu, la km 297 + 900 (stânga) și km 297+ 000 (dreapta), în zona localității Calnic. CNAIR va aplica strategia și pentru alte spații de servicii.

În iulie, MOL a deschis primele două stații dintre cele 14 dispuse pe autostrăzile Nădlac – Sibiu (A1), Pitești – București (A), Cernavodă – Constanța (A2), parte din contractul de concesiune servicii încheiat cu CNAIR.

“Dotate cu tehnologie de ultimă generație, noile stații de servicii reflectă viziunea MOL. Sunt locul în care le vom oferi tuturor clienților o experiență de călătorie mult mai complexă.

Aceștia au la dispoziție pompe multiprodus, unde pot alimenta cu MOL Evo și MOL Evo Plus, skid pentru alimentarea cu GPL, stații Plugee ultra-fast, restaurant Fresh Corner cu terasă și o zonă de servicii cu o parcare generoasă pentru toate tipurile de vehicule”, au menționat reprezentanții MOL România.

Cifra anuală de afaceri a filialei clujene a grupului ungar MOL, administrată de Camelia Ene, cu 258 de angajați în 2021, a ajuns la 7,9 miliarde lei, având un profit net de 349 milioane lei. Aceasta era controlată integral de MOL Hungarian Oil & Gas Public LTD Company.

Exit mobile version