Turda își ridică un aquapark de două ori mai mare decât Nymphaea

Municipiul Turda va avea un aquapark pe 17 ha, o suprafață dublă față de cea a parcului acvatic din județul Bihor.

Noul aquapark va costa 32 de milioane de euro și va fi poziționat pe un teren de două ori mai mare decât Nymphaea Oradea, conform Turda News. Investiția este preconizată să se realizeze în zona Stadionului Municipal Turda, pe 17 ha.

Primarul Cristian Matei a spus că se lansează în dezbatere publică planul urbanistic zonal care cuprinde construcția aquapark-ului în estul municipiului. Acesta va fi construit pe malul râului Arieș, într-o zonă pe care primăria vrea să o transforme într-un spațiu sportiv și de agrement.

Proiectul, care va fi realizat din fonduri europene, se află în apropierea Sălii Polivalente, aflată în construcție. Investiția ar asigura continuarea dezvoltării turistice a localității, mai ales că există fonduri pentru modernizarea parcului de la Mormântul lui Mihai Viteazu, dar și a Castrului Roman de la Turda.

Proiect vehiculat de patru ani

Primele discuții privind realizarea unui aquapark au fost lansate public de municipalitate în 2018. Matei spune că aquaparkul va concura Nymphaea și va transforma Turda într-o zonă turistică, alături de salină și lacurile cu apă sărată.

„Pentru aquapark va începe construcția în scurt timp. Îl facem în zona stadionului, acolo unde noi am început să creăm un pol sportiv și de agrement. Lângă aquapark va fi și un bazin de înot olimpic, acolo se construiește și Sala Polivalentă.

Locația o avem depusă la Comisia Europeană pentru a fi edificat acest aquapark. Investiția se ridică la 32 de milioane de euro și se întinde pe 17 hectare, o suprafață dublă față de cea de la Nymphaea”, a spus Matei.

Documentațiile preliminare necesare construcției acestui aquapark au fost finalizate și după dezbaterea și votarea PUZ va fi lansată licitația de execuție. Primarul apreciază că în toamna anului 2024, parcul acvatic ar putea fi finalizat.

Exit mobile version