ANL a ridicat 700 de locuințe pentru tineri la Cluj

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Gherla, 72 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Gherla, 72 de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii.

Apartamentele cu 2 camere au fost construite în amplasamentul din str. Fizeșului din Gherla, pe un regim de înălţime cu trei etaje. Valoarea investiției este de 17,8 milioane de lei, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Până în prezent, în județul Cluj, ANL a finalizat, în cadrul programului, 628 de unități locative.

Locuințe finalizate în județ

Sursa: ANL

Programul de construcții de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, a fost lansat de ANL în 2001. Locuinţele sunt construite pe terenuri puse la dispoziţia ANL de către autorităţile publice locale.

Beneficiarii sunt tineri între 18 şi 35 de ani, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea accesa o astfel de locuinţă. Accesarea se face prin depunerea de cereri la primării, care urmează să întocmească listele de repartiţii.

Locuinţele pentru tineri pot fi achiziţionate de chiriași, după o perioadă de închiriere de minimum un an. Ei le pot achita prin rate lunare egale către autorităţile publice locale, contractarea de credite ipotecare de la instituții financiare autorizate, inclusiv cu garanția statului.

Altă variantă este achitarea integrală a preţului final din surse proprii. Sumele necesare finanțării programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul MDLPA, din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Calorifere “lipite” de geam

Imediat după recepția lucrării, primarul Ovidiu Drăgan a inserat fotografii unde apar calorifere montate în dreptul geamurilor, conform Gherla Info. Edilul a spus că majoritatea caloriferelor sunt sub geam. „Doar că sub geam este peretele. Aici, la parter, geamul este până jos. Se poate pune o folie mată”. La noile blocuri ANL care se construiesc în această perioadă la Dej situația este identică.

Exit mobile version