Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Steelcase are la Cluj cel mai mare centru din Europa. “Viitorul muncii este hibrid”

Biroul Steelcase din Cluj este cel mai mare al grupului din Europa și al treilea la nivel global.
Grupul american și-a propus să îi facă pe angajații din România să se întoarcă în birouri | Foto: Steelcase, TB

Liderul mondial al mobilierului de birou și-a crescut numărul de angajați din România de la 12 la 350, în 10 ani de existență. Cu această ocazie, a prezentat o cercetare globală în privința așteptărilor angajaților după pandemie.

“Biroul Steelcase din Cluj este cel mai mare al grupului din Europa și al treilea la nivel global. Este bine că orașul are o strategie de menținere a tinerilor, la rândul nostru am creat o comunitate de business aici, prin parteneriate cu companii, organizații nonguvernamentale, asociații culturale. Avem nevoie la Cluj nu numai de muncă, ci și de relaxare, distracție.

În pandemie a fost necesar să integrăm angajații noi, iar acest lucru nu se poate face de la distanță, mai ales că sistemul hibrid de lucru, de la distanță și de la birou, va eroda inevitabil cultura organizațională a companiilor. Mulți dintre angajați ne-au spus că nu pot să lucreze doar de acasă deoarece simt că se robotizează. Nu e ușor să te concentrezi când vecinul lucrează cu bormașina.

Viitorul muncii va fi unul hibrid, dar nu vei putea să faci inovare exclusiv de acasă. Am observat, la noi în companie, că momentele de tensiune sunt eliminate atunci când angajații se întâlnesc pe o terasă, râd, se simt bine împreună”, a spus Mihaela Oltean, managing director al Steelcase Cluj.

17 lideri mondiali formați la Cluj

“Sunt 17 lideri la nivel mondial în grupul Steelcase formați la Cluj, majoritatea au ajuns la biroul din Munchen sau în alte locații din lume. 70% dintre managerii din companie sunt femei, lucru greu de egalat de altă companie din lume. Aici, la Cluj, angajații au prestat 6 milioane de ore de muncă în acest prim deceniu.

Nu ne-a fost ușor în ultimii ani. Mai întâi am suferit un atac cibernetic, în pandemie au survenit scurtcircuitele în lanțurile de aprovizionare, am avut dificultăți cu livrările produselor noastre în întreaga lume, apoi avem acest război la un pas de Cluj. Totuși, am reușit să ajungem la un număr mare de angajați, 160 dintre ei fiind informaticieni, direcție pe care vrem să ne axăm în continuare.

Nu am înregistrat stocuri în pandemie, deși am înregistrat scăderi de vânzări în Marea Britanie, după Brexit. Apoi piața și-a revenit, mai ales în Europa de Vest și în Scandinavia. După primul val al pandemiei, companiile au realizat că trebuie să își facă un upgrade la birouri. Multe dintre ele solicită acum spații personalizate de birouri, cererea mare fiind pentru scaunele multifuncționale”, ne-a relatat Guillame Alvarez, Senior Vice-President EMEA al Steelcase.

 

Biroul Steelcase din Cluj este cel mai mare al grupului din Europa și al treilea la nivel global.

“Trecem de la Brain Drain la Brain Gain”

“Steelcase a adus inovarea și modernitatea la Cluj, a oferit locuri de muncă pentru studenții talentați. Eu am fost la sediul central al Steelcase, din Michigan, zonă în care Universitatea Babeș-Bolyai are un program de administrație administrație publică în colaborare cu universitatea de stat din East Lansing. America e mai aproape de Cluj decât am crede, pentru că România are parteneriatul strategic cu SUA, în afară de apartenența la NATO și UE.

Clujul a parcurs traseul de la un oraș ultranaționalist, gri, la unul modern, tolerant, european, al doilea centru economic al României. Nu mai este un oraș al industriei grele, ci unul în care viitorul vine din slujbele bine plătite, din economia cunoașterii, bazată pe IT și cercetare & dezvoltare.

Până la urmă, marile centre de business din SUA sau Europa de Vest s-au format pe lângă centrele universitare. Prin educație vom avea acces la slujbele bine plătite ale viitorului. Am reușit astfel să reducem exodul de “creiere”, să ținem tinerii aici, chiar să îi atragem din străinătate, să trecem de la Brain Drain la Brain Gain.

Nimeni nu a putut să oprească plecarea oamenilor din orice țară, nici sub amenințarea condamnării la moarte. Nu poți să îi ții pe tineri cu decrete, ci cu o calitate a vieții cât mai bună, în condițiile liberei circulații. Irlanda s-a confruntat cu un asemenea exod care a golit-o de resurse, după intrarea în UE. Iată că, printr-o strategie adecvată, vorbim astăzi despre Tigrul Celtic”, a remarcat edilul Clujului, Emil Boc.

Expoziție cu produse și concepte premiate

Aniversarea de la Cluj a fost însoțită de o expoziție de produse și concepte premiate la nivel internațional la celebre târguri de design. Steelcase a declanșat campania „Thank you, Cluj!”, care se va desfășura pe parcursul următoarelor trei luni. Aceasta cuprinde activități dedicate angajaților, comunității de afaceri, tinerelor talente în căutarea oportunităților de dezvoltare profesională. Ei sunt invitați să împărtășească tot ce apreciază în Cluj și motivele pentru care sunt recunoscători comunității din acest oraș.

Lider în industria serviciilor de business, Steelcase este o companie globală, cotată la bursă, cu venituri de 2,8 miliarde de dolari în anul fiscal 2022. Compania proiectează, produce și colaborează cu alte organizații de top soluții de arhitectură, mobilier și tehnologie, accesibile printr-o rețea de dealeri cu 800 de unități de distribuție.

Biroul din Cluj acționează ca un hub intern funcțional care sprijină întreaga piață EMEA (Europe, Middle East, Africa) și America de Nord, având 350 de angajați în sectoarele IT, Workplace Design, finanțe, operațiuni, marketing, comunicare de brand, resurse umane. Acesta a generat, până acum, afaceri de 80 de milioane de euro.

Ilinca Popescu, sales director Central, Eastern & Northern Europe la Steelcase, a prezentat rezultatele cercetărilor companiei în privința viitorului muncii. “Mulți angajați au demisionat în pandemie sau vor să facă acest lucru. Dacă firmele doar vor mări salariile, nu vor reuși să îi mențină într-un mediu din ce în ce mai dificil. Va fi greu să îi faci să contribuie la apartenența la organizație în condițiile muncii hibride.

Oamenii se așteaptă să fie apreciați de organizație, să le placă biroul în care lucrează, mai ales că jumătate dintre cei chestionați vor un spațiu de lucru personalizat. Biroul nu va mai fi doar locul în care se colaborează cu colegii. Multe dintre companiile care au sedii în mai multe locuri în București se întreabă dacă le păstrează pe toate, deoarece angajații nu mai sunt dispuși să facă naveta zilnic”.

Ce le lipsește angajaților de la distanță

De la debutul pandemiei până în martie 2022, Steelcase a efectuat 12 studii la nivel mondial, cu 57.000 de angajați și lideri de afaceri, pentru a înțelege impactul pe care l-a avut asupra modului în care oamenii și organizațiile vor lucra. Conform unui studiului său desfășurat în 11 țări, majoritatea angajaților și-ar dori să revină la birou cel puțin o parte din săptămâna de lucru.

Vor însă ca spațiile de muncă să îi ajute să îmbunătățească elemente ale experienței de lucru care au suferit în timpul pandemiei: conexiunile cu colegii, simțul de apartenență la organizație, starea de bine.

Cel mai recent studiu, aplicat în rândul a 4.986 de participanți, a arătat că 87% dintre aceștia vor să petreacă la birou cel puțin o zi pe săptămână. Întrebați însă de unde ar prefera să lucreze, 21% ar alege biroul companiei lor, în timp ce 45% ar prefera să lucreze de acasă, 34% dintre ei neavând o preferință anume.

Constatări cheie ale studiului:

  • Oamenilor cărora le place să lucreze de la birou sunt cu 33% mai implicați în sarcinile zilnice, cu 9% mai productivi, cu 30% mai conectați la cultură și cu 20% mai puțin predispuși să aleagă alt cadru de desfășurare a activităților lor.
  • 55% sunt dispuși să lucreze mai puține zile de la distanță în schimb pentru un spațiu de lucru asignat la birou.
  • Deși își doresc autonomia și flexibilitatea muncii hibride, oamenii caută libertatea de a alege și de a cultiva un sentiment de apartenență.
  • Angajații optează pentru spații de lucru care le avantajează capacitatea de concentrare și prin intermediul cărora sunt susținute colaborările cele mai eficiente.
  • 64% apreciază spațiile de colaborare hibride, 62% – enclavele pentru o singură persoană destinate întâlnirilor hibride, 61% – intimitatea pe care o poate oferi un spațiu personal la birou, 52% – spațiile informale, pentru a se conecta cu colegii.

Sursa: Steelcase

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Intrare gratuită la obiectivele Oradea Heritage, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului

Articolul următor
Proiectul BNR este derulat anual, sub auspiciile acordului de colaborare privind educația financiară și este dedicat elevilor din clasele a VI-a și a VII-a.

Timișul și Clujul, incluse într-un program de tabere de educație financiară

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share