ATP Group va asigura autobuze electrice pentru Miroslava

În cadrul evenimentului de deschidere a Zilelor Comunei, Servicii Publice Miroslava și ATP Group Baia Mare, reprezentată prin fondatorul acesteia, Mircea Cirt, au semnat un acord onorific pentru mobilitatea urbană.

Un prim autobuz electric se află acum în teste pe străzile din Miroslava

Comuna din județul Iași va fi una printre cele mai favorizate din țară în transportul public, având autobuze electrice.

În cadrul evenimentului de deschidere a Zilelor Comunei, Servicii Publice Miroslava și ATP Group Baia Mare, reprezentată prin fondatorul acesteia, Mircea Cirt, au semnat un acord onorific pentru mobilitatea urbană.

Colaborarea între cele două părți face parte din conceptul Smart Village și implică asigurarea de servicii de transport cu autobuze electrice de către compania ATP Motors.

Alimentare cu energie din panouri fotovoltaice

La Miroslava se are în vedere asigurarea de către furnizor inclusiv a infrastructurii aferente autobuzelor electrice, respectiv stațiile de încărcare corespunzătoare, alimentarea urmând a fi efectuată cu energie produsă de Centrala Fotovoltaică Ciurbești.

Primele autovehicule vor fi asigurate până la sfârșitul anului și vor avea o lungime de 9,5 m. În această perioadă, un autobuz ATP Buses se află în teste pe străzile din Miroslava.

Lansat în mai 2021, prototipul ATP are 83 de locuri și o lungime de 12 m. În varianta de configurație specială, omologarea îi permite 95 de locuri. Autovehiculul are o autonomie de cel puțin 200 km, ce poate fi extinsă până la 360 km.

Exit mobile version