Aeroportul Oradea: linie de tramvai, parcare supraterană și hotel

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat o nouă etapă de dezvoltare a Aeroportului Oradea.

Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Aeroportul Oradea vor încheia un protocol de colaborare pentru a implementa mai multe proiecte de dezvoltare a aeroportului.

„Conectarea aeriană înseamnă, în primul rând, curse și rămâne o prioritate creșterea numărului de curse, dar și o infrastructură corespunzătoare”, a punctat Ilie Bolojan.

Masterplan

Conform protocolului, Consiliul Județean Bihor va realiza un masterplan în care vor fi prevăzute investiții precum:

Responsabilitățile Primăriei

Primăria Municipiului Oradea va avea următoarele responsabilități:

Aeroportul Oradea va întocmi documentațiile tehnico-economice necesare pentru extinderea terminalului de pasageri și pentru zona de hangare pentru aeronave, suportând costurile acestor documentații.

În prezent lucrăm cu două terminale aflate la distanțe destul de mari, neconectate, care înseamnă cheltuieli destul de mari. Ne dorim să concentrăm întreaga activitate într-un singur terminal, mărindu-l pe cel nou, sens în care în perioada următoare vom lucra la o documentație. Ne propunem să finanțăm proiectul din fonduri europene. În câteva luni sper să constatați primele proiecte pe care le realizăm, iar odată cu operaționalizarea terminalului cargo, infrastructura aeroportului va fi într-o stare destul de bună”, a precizat Ilie Bolojan.

Terminal cargo

Terminalul cargo de la Aeroportul Oradea este aproape de finalizare

În ceea ce privește stadiu lucrărilor la terminalu cargo, o investiție privată realizată de firma CTPark, președintele Consiliului Județean Bihor a făcut următoarele precizări: „Suntem în situația în care prima hală este gata și s-a început lucrul la următoarele hale. Pe ordinea de zi va fi un material prin care prelungim cu o mică perioadă de timp termenul de predare a racordării pistei la terminalul cargo, întrucât balizajul încă nu a sosit și nu putem recepționa lucrarea până nu este gata balizajul”.

Proiectul de hotărâre privind protocolul de colaborare va fi supus votului consilierilor județeni în ședința ordinară de joi, 22 septembrie.

Exit mobile version