AirConnect amână cursele regulate până în martie

Tags:
Destinaţia Budapesta va reveni, după patru ani, pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj (AIAIC), fiind operată de compania Air Connect.

Foto: AIAIC

Reprezentanții companiei aeriene AirConnect au anunțat miercuri, 28 septembrie, că au amânat începerea operării zborurilor regulate până la data de 26 martie 2023 din cauza întârzierii livrării celui de-al doilea avion, cât și a pregătirilor operaționale pentru zbor.

Pasagerii care și-au achiziționat deja bilete pentru perioada 15 octombrie 2022-25 martie vor fi informați prin email și telefonic de această modificare. Aceștia vor avea mai multe opțiuni legate de rezervările deja făcute: își vor putea modifica gratuit biletele pentru altă dată de zbor, respectiv vor putea solicita rambursarea contravalorii biletelor de avion în conturile din care s-a făcut plata.

“În plus, vor primi un bilet de avion gratuit pentru un zbor operat de AirConnect (bilet ce va putea fi rezervat până pe 15 ianuarie 2023)”, au mai adăugat în anunț reprezentanții companiei. “Pentru detalii și solicitări legate de aceste zboruri amânate, ne puteți scrie la customercare@air-connect.com sau prin completarea formularului disponibil pe website: https://book-kon.crane.aero/ibe/feedback?lang=ro“, se mai arată în anunțul companiei”, au mai explicat aceștia.

Printre zborurile care urmau să fie operate din 15 octombrie se numără și mai multe curse regulate care leagă aeroporturi din Transilvania cu capitala București.

 

Exit mobile version