Bistrița și-a dublat numărul de locuințe construite anual

Aproape jumătate din reşedinţele de judeţ ale României au primit în 2021 mai puţine locuinţe noi decât în 2020.

Aproape jumătate din reşedinţele de judeţ ale României au primit în 2021 mai puţine locuinţe noi decât în 2020.

Printre ele se află Braşov, Cluj-Napoca şi Constanţa, iar la polul opus, 22 de reşedinţe de judeţ au înregistrat creşteri la locuințe, cu Bistrița pe locul 4, după municipiile Iași, Timișoara și Alba Iulia, conform Bistrița Business.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în 2021 în municipiul Bistrița au fost livrate 737 locuințe noi, cu 306 mai multe față de anul precedent.

Avântul constructorilor bistrițeni pare însă a fi mai temperat în 2022, din cauza scumpirii materialelor de construcții și a scăderii numărului de potențiali cumpărători.

Un mare proiect rezidenţial care urma să se dezvolte în Bistriţa pe un teren aflat în proprietatea TeraPlast, a fost scos din planurile investitorilor din cauza condiţiilor economice din piaţă.

Alți dezvoltatori imobiliari cu proiecte mari, cum ar fi Ioan Tamaș – care propunea 1.000 de apartamente lângă fabrica Leoni – sau brașovenii de la Maurer, care doreau să construiască câteva sute de apartamente și în Bistrița (existând în acest sens negocieri pentru mai multe amplasamente – fostul Registru Auto Român) s-au domolit și așteaptă vremuri mai bune.

Exit mobile version