Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oamenii de afaceri au sărbătorit Ziua Germaniei la Cluj

Aniversarea a 30 de ani de Prietenie și Parteneriat Româno-German în Europa a fost sărbătorită, la Cluj-Napoca, de către Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord (DWNT).

Seara organizată de DWNT cu prilejul Zilei Unității Germane a început cu concertul simfonic “Lebensfreude – Bucuria vieții”, sub bagheta dirijorului Vladimir Agachi, format la Staatsoper Berlin. Concertul a avut loc în sala Auditorium Maximum (sala Filarmonicii), pe care Universitatea Babeș-Bolyai a pus-o special la dispoziția DWNT.



Recitalul a fost susținut de către Young Famous Orchestra, cea mai tânără orchestră din Transilvania, alături de solista Antonia Beteag. Invitat special al concertului: compozitorul și pianistul francez Christophe Alvarez, cu piesa “Reculegere”, în premieră mondială.

Repertoriul serii a cuprins piese de Arturo Marquez, Franz Schubert, Piotr Ilici Ceaikovski, George Enescu sau Eugen Doga. În pauza recitalului, publicul prezent a putut viziona expoziția de artă „Spațiul cosmic – între lumina cunoașterii și lumina sufletului”.

Concertul a fost urmat de o recepție privată organizată la Casa Universitarilor. Aceasta a fost deschisă de Florin Sabou, președintele DWNT, și de Iulia Negrea, administrator al organizației. Printre personalitățile invitate s-au numărat ambasadorul Germaniei în România  – Peer Gebauer, viceprimarul Clujului – Emese Olah. Au participat oameni de afaceri, reprezentanți ai mediului academic, muzicieni, artiști.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Două proiecte cu finanțare prin Horizon Europe lansate de Clusterele Agrofood și Green Energy

Articolul următor

S-a recepționat complexul de bazine de înot din Valea lui Mihai

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share