Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ferma de păsări Regalina va investi peste 2 milioane de euro pentru modernizare și extindere

Compania Regalina Plant vrea să își modernizeze ferma de găini ouătoare din zona Vulcan și să extindă capacitatea de producție a acesteia. Proiectul ar urma să demareze anul viitor și să se deruleze pe perioada a doi ani, potrivit documentației depuse în vederea obținerii avizului de mediu pentru lucrări.

Practic, ar urma să fie modernizate și extinse două dintre halele existente, iar investiția este estimată la 2,5 milioane de euro, din care 860.000 de euro este doar costul construcției.

„Prin prezentul proiect, beneficiarul dorește modernizarea și extinderea fermei creștere tineret de înlocuire găini ouă consum la volieră, implicit creșterea capacității de producție de la 101200 capete, la 197800 capete. Extinderea propusă se realizează pe o distanță de 51ml, rezultând astfel o extindere de 1130mp per fiecare hală. Restul construcțiilor existente pe amplasament se vor păstra în totalitate”, se precizează în documentația de mediu, citată de bizbrasov.ro.

Ferma Regalina și-a început activitatea în 1994 pe locul fostei ferme de păsări de la ieşirea din Râşnov spre Zărneşti, fiind înființată de către familia de medici veterinari Neagu din Bran.

Regalina Plant SRL are ca obiect de activitate creșterea păsărilor. În anul 2021 a raportat afaceri și profit în creștere. Astfel, cifra de afaceri a fost de 22 milioane lei, cu aproape 7 milioane mai mult decât în anul precedent, iar profitul net a depășit 2 milioane de lei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
KESZ România a atins performanța de a se clasa pe locul 14 în ediția din 2022 a acestui TOP 100

KESZ România forțează intrarea în Top 10 al constructorilor

Articolul următor

Târg de locuri de muncă la „Binș”. Vezi care sunt firmele care fac angajări

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share