Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Achizițiile centralizate reprezintă viitorul. Președinte CJ Sibiu: „La prima licitație am avut o economie de 66% față de valoarea estimată”

Achizițiile centralizate sunt viitorul în special pentru primăriile mici. La Palatul Victoriei de la București a fost organizată astăzi o conferință de presă privind sistemul de achiziții publice centralizate, la care au participat președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP), Iuliana Feclistov, alături de președinții consiliilor județene Sibiu, Harghita și Vaslui – D. Cîmpean, B. Csaba și D. Buzatu. Cele trei județe sunt primele în țară în care au fost înființate Unități Centralizate de Achiziții (UCA).

Feclistov a amintit că în anul 2015 a fost semnată strategia națională privind achizițiile centralizate, care a reprezentat „un proiect mult prea ambițios” pentru România. „Astăzi am reușit să înființăm 3 unități centralizate pentru achiziții publice la nivel local – CJ Harghita, CJ Sibiu și Primăria Timișoara. Pentru acestea au fost lansate deja 6 achiziții de bunuri și servicii. Pentru două au fost semnate acorduri cadru, cu valoarea estimată de 30 de milioane de lei. Aceste două acorduri cadru au în jur de 20 de beneficiari fiecare. În perioada următoare urmează semnarea altor două acorduri cadru.

Pentru alte 9 instituții au fost realizate foi de parcurs, cu soluții individualizate în vederea înființării UCA. Prin intermediul PNRR urmează să fie înființate alte 4 UCA, având ca țintă anul 2025, când trebuie să fie operaționale șapte unități”, a declarat președintele ANAP.

Avantajele UCA

Potrivit Iulianei Feclistov, prin folosirea UCA autoritățile reduc costurile. „Un alt mare beneficiu este că vom reuși ca în timp să avem documentații standardizate și vom reuși să creăm achizitori specializați pe domenii: pentru echipamente IT, pentru servicii, pentru anumite tipuri de lucrări. Un alt avantaj – diminuarea riscului de contestații și monitorizarea performanței contractorilor, ca să putem preveni comportamentul oportunist. Alt beneficiu este că există obligativitatea ca achizitorii din aceste UCA să intre în contact, dialog real cu operatorii economici care lucrează în piața de profil. E esențial să cunoaștem piața căreia ne adresăm, în felul acesta obținem contracte care să fie derulate eficient”.

Președintele CJ Harghita, Borboly Csaba, a fost unul dintre invitații la Palatul Victoriei care a vorbit despre experiența instituției în activitatea UCA. „Avem o echipă foarte hotărâtă și ambițioasă. Am avut beneficiari până acum 21 de unități, am reușit să finalizăm două achiziții publice. Cred că prin acest demers de câteva luni am reușit să dovedim că prețul și calitatea pot să fie mai bune. Când avem o metodologie bine pusă la punct, circarii ne ocolesc. Sperăm să economisim și ceva bani”, a spus acesta.

Daniela Cîmpean, CJ Sibiu: „Nici să vrei nu mai poți să greșești”

La rândul său, Daniela Cîmpean, președintele CJ Sibiu, a vorbit despre beneficiile acestui sistem, precizând că până acum au fost duse la bun sfârșit două proceduri de achiziții publice – pentru achiziționarea produselor de papetărie și echipamente IT, iar a treia procedură se află în execuție și vizează achiziționarea serviciilor de electricitate și gaze naturale.

„În primul rând, avantajul UCA este din punctul de vedere al economisirii. Spre exemplu, la prima procedură la nivelul CJ Sibiu și a celor 22 de instituții din subordine, la produsele de papetărie, am înregistrat o economie de 66% față de valoarea estimată. Pe lângă acest lucru, ne bucură pentru că eficientizăm efectiv activitatea de achiziții. Colegii care lucrează în cadrul acestor proceduri economisesc mult din timpul pe care și-l alocau acestor proceduri. Mai cu seamă că aceasta se realizează într-un singur loc de către două persoane, și nu în 23 de locuri de cel puțin 23 de persoane.

E important și aspectul de respectarea a legalității – nici să vrei, nu mai poți să greșești. Faptul că evităm achizițiile directe, care nu oferă atâta transparență, e un mare pas de a evita tentațiile unui funcționar public de a intra în colaborare cu anumiți achizitori”, a declarat președintele CJ Sibiu.

În ceea ce privește procedura aflată în derulare, privind produsele energetice, Cîmpean a precizat că UCA ajută în special primăriile mici, dar și prețul final poate fi mult mai convenabil. „Se strâng nevoile de la instituțiile care intră în această achiziție centralizată și se iese cu cantitatea totală pe care intenționăm să o achiziționăm. Am avut această experiență la energie electrică în trecut și au fost prețuri mult mai bune în condițiile în care era stabilitate. Era mult mai bine centralizat, decât când fiecare își organiza separat licitația.
La acest moment, nu putem să facem o analiză. Noi vorbim de cantități. Aceeași cantitate acum e mai scumpă decât în anii trecuți, dar mai puțin decât dacă ar face fiecare separat achiziția. Pentru primăriile mici dincolo de faptul că au nevoie de cantități mici, respectiv nu sunt ofertanți, au probleme cu personalul specializat care nu prea există în multe primării. Eu consider că acesta e viitorul – achiziția centralizată. Pe mine mă interesează să și reduc cheltuielile. Am constat că poate să fie o bună paritate calitate/ preț și să ai parte de un preț mai bun”, a explicat Daniela Cîmpean.

Președintele CJ Sibiu a mai spus că instituția pregătește exindeera compartimentului UCA, care acum activează în cadrul Serviciului de achiziții publice. „Pasul următor va fi extinderea comparimentului și a procedurilor, mergând până la intenția creării unui catalog electronic, care să se adreseze și altor autorități contractante, primării și alte instituții care vor vrea să apeleze la serviciile UCA”.

După Timișoara și Harghita, Sibiul își face unitate de achiziții publice centralizate la nivel local

Consiliul Județean Sibiu și Agenția Națională pentru Achiziții Publice au semnat în august 2021 un protocol de colaborare în vederea înființării Unității de Achiziții Publice Centralizate la nivel local.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Noul magazin Lidl se află pe str. T. Vladimirescu, lângă locația provizorie a pieței agroalimentare a orașului, care urmează să revină pe vechiul amplasament, din centrul localității.

Lidl intră în concurență cu Penny și Unicarm la Șimleu

Articolul următor
Printre societățile de distribuție cu cele mai substanțiale afaceri, în 2021, se numără M. Tabac, Amigo & Intercost (ambele din județul Harghita), Punctual Comimpex (Cluj).

Trei companii din Harghita și Cluj, în topul național al distribuitorilor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share