S-a semnat contractul pentru finanțarea lucrărilor la ”autostrada pentru urși”, parte a A1

Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA, în calitate beneficiar, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul major de investiții: Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, secțiunea Margina – Holdea”. Acest tronson este cunoscut și sub numele de ”autostrada cu tuneluri pentru urși”.

Obiectivul de investiție face parte din rețeaua rutieră TEN-T Core, Coridorul de conectivitate 1 (Transcarpați), care, potrivit Planului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2020 – 2030, aprobat prin HG nr. 1312/30.12.2021, asigură legătura între Marea Neagră și granița de vest a țării.

Obiectivul proiectului este reprezentat de construirea a construirea a 9,13 km de autostradă, două tuneluri, două pasaje, trei viaducte și un centru de întreținere și coordonare.

Proiectul va contribui la creșterea mobilității pe rețeaua de infrastructură rutieră TEN-T Core, prin reducerea timpului de călătorie, îmbunătățirea condițiilor de călătorie și siguranța traficului, la dezvoltarea zonelor pe care autostrada le va deservi, precum și la economia de combustibil.

Proiectul este finanțat prin Planului National de Redresare si Reziliența (PNRR), Pilonul 1 – Tranziția spre o economie verde, Componenta C 4. Transport sustenabil, Investiția I3 – Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe rețeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului și siguranța rutieră, iar implementarea acestuia va conduce la atingerea țintelor și jaloanelor asumate de MTI în cadrul PNRR.

Valoarea totală a proiectului este de 2.205.014.636,53 lei, din care valoarea fondurilor europene aferente PNRR este 909.885.900,00 lei, contribuția publică națională este de 943.079.870,19 lei, iar TVA aferent reprezintă 352.048.866,34 lei.

Contractul de execuție a lucrărilor a fost câștigat de UMB Spedition, împreună cu o firmă din Bosnia, Euro Asfalt, care se va ocupa de realizarea tunelurilor.

Exit mobile version