Aeroportul Internațional Timișoara a premiat pasagerul cu numărul un milion din acest an

Categorii: Județe, Transport, Turism

Nicoleta Mocan, arădeancă pasionată de călătorii, fotografie și natură, este pasagerul cu numărul un milion care a folosit serviciile de transport aerian pe Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia din 2022. Ea a fost transportată de compania HySky pe ruta București-Timișoara, vineri dis-de-dimineață, iar Nicoleta a avut o surpriză care i-a pus un zâmbet larg pe buze și i-a făcut ziua minunată.

Aflată la bordul aeronavei, aceasta a aflat cu puțin înainte de aterizare că este norocoasa câștigătoare a premiilor oferite de HiSky, Lagardère și Aeroportul Internațional Timișoara – „Traian Vuia”

”Alături de echipajul aeronavei, am felicitat-o pe Nicoleta și i-am urat să aibă parte de multe zboruri line de la și spre Timișoara. Felicitări HiSky!”, au anunțat reprezentanții aeroportului.

HiSky a oferit un abonament Smart Pass, care consta in 10 călătorii. Lagardere a oferit un coș cu produse existente in gama lor (in special dulciuri ), iar Aeroportul a oferit o parcare pe un an de zile.

Exit mobile version