Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ambasadorul Germaniei, la Timișoara: Intrarea României în spațiul Schengen va sprijini investitorii

Germania sprijină în totalitate accesul României în spațiul Schengen, a declarat Peer Gebauer, ambasadorul Germaniei la București, prezent la Timișoara la Aniversarea Clubului de Afaceri German, Aceasta va ajuta mult și la dezvoltarea relațiilor de afaceri, va fi benefică și pentru firmele germane, a spus acesta.

Între România și Germania există excelente relații, iar firmele germane care au investit aici au avut și inițiative benefice în domeniul educațional, sistemul învățământului dual fiind cel mai bun exemplu.

”Relațiile economice, parteneriatul dintre România și Germania este unul extraordinar. Aceasta se reflectă și în domeniul economic și mă bucur foarte mult că sunt foarte multe firme care sunt active aici. Ceea ce mă bucură foarte mult este că aceste firme sunt active și din punct de vedere educațional, în ceea ce privește dezvoltarea profesională, cu implicare inclusiv socială. Vorbim și despre minoritatea germană care are o mare calitate, de a fi o punte de legătură între cele două țări, acest lucru de secole. Ne bucurăm foarte mult că firmele germane sunt foarte active aici și foarte prezente, sunt cele care vin cu inițiative. Noi, ambasada, sprijinim aceste inițiative”, a declarat Peer Gebauer.

Un punct pe lista colaborării este și cel al energiei. Gebauer a vorbit despre potențialul existent în Marea Neagră, dar și în domeniul Energiei.

”Subiectul energiei este unul foarte important, mă bucur că la nivel de uniune europeană este proiect comun la care lucrăm, ca dovadă sunt depozitele de gaz care stau foarte bine. Avem reducerea de consum de gaz existentă la ora actuală. În calitate de ambasador al Germaniei mă strădui să flanchez aceste proiecte și această colaborare între Germania și România, dar și potențialul care îl are această colaborare. Un exemplu ar fi potențialul existent în Marea Neagră, dar și energia regenerabilă”.

Țara pe care o reprezintă sprijină în totalitate România în dorința de a intra în Schengen.

”Înțeleg foarte bine dorința românilor și poziția de a face parte din spațiul Schengen și simpatizez foarte mult această idee. După cum știți, și cancelarul Olaf Scholz sprijină această idee. Cu siguranță că îndeplinirea acestui deziderat va ajuta și va însemna un pas important și pentru firmele germane care lucrează aici”, a încheiat Gebauer.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

29 de firme au făcut angajări la Bursa locurilor de muncă de la Beiuș. Vezi care sunt acestea

Articolul următor

Aeroportul Internațional Timișoara a premiat pasagerul cu numărul un milion din acest an

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share