Undă verde pentru Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a primit undă verde de la Guvernul României pentru realizarea clădirii ce va găzdui laboratoarele de cercetare în inteligență artificială (IA).

Guvernul României a aprobat printr-o hotărâre realizarea Clădirii pentru Laboratoarele de Cercetare în Inteligență Artificială a Universității Tehnice din Cluj-Napoca (ICIA – UTCN). Construcția presupune o investiție de 25 de milioane de euro.

“Decizia Guvernului României reprezintă un prim pas, extrem de important în edificarea Institutului de Cercetare în Inteligență Artificială (ICIA), parte integrantă a Hub-ului Român de Inteligență Artificială, o propunere orientativă de intervenție prevăzută în mod explicit în Programul Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare.

Scopul ICIA este de a răspunde provocărilor locale, naționale și internaționale în domeniul tehnologiilor inteligenței artificiale (IA), prin activități orientate spre direcțiile de cercetare cu potențial aplicativ ridicat, care vizează creșterea calității vieții prin produse inovative cu o înaltă valoare adăugată”, a menţionat rectorul UTCN, Vasile Ţopa.

Clădire amplasată în campusul universitar

Inițiativa UTCN este în concordanță cu strategia de dezvoltare a municipiului Cluj-Napoca, orientată spre domenii de înaltă tehnologie, inovare și excelență științifică. Aceasta are drept obiectiv coagularea resursei umane cu expertiză în tehnologiile emergente, în jurul unui institut de cercetare, dezvoltare, inovare și transfer tehnologic.

ICIA va fi înzestrat cu infrastructură de cercetare de ultimă generație și care va asigura masa critică de competențe și rezultate relevante în IA. Clădirea ce va găzdui ICIA va fi construită în incinta campusului universitar și va avea șase etaje. Suprafața desfășurată a construcției va fi de 13.850 mp, în condițiile unei suprafețe construite de 2.028 mp.

Laboratoarele de cercetare vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație (sisteme de calcul High Performance Computer, servere specializate pentru Deep Learning și stocare Big Data, aplicații de modelare, simulare, optimizare, proiectare) ce vor genera soluții inovatoare.

Domeniile care vor fi acoperite:

ICIA va contribui la crearea unor nișe de excelență pe piața forței de muncă regională pentru specialiști în domeniul inteligenței artificiale și la stabilirea unor echipe de cercetare și inovare competitive la nivel european și internațional, care vor aduce vizibilitate și prestigiu regiunii.

Crearea acestui institut va genera o dimensiune care va permite accesul la resurse la nivel național și internațional prin proiecte de cercetare și dezvoltare inovative. Cooperarea cu companiile din România și cu cele internaționale va asigura factorul de multiplicare necesar dezvoltării în această regiune a unui pol competitiv în domeniul inteligenței artificiale.

Exit mobile version