Ghenie și Sorescu, în cea mai mare licitație de artă contemporană a sezonului

Premieră în piața românească de artă: opere din colecția scriitorului Marin Sorescu, alături de lucrări de artă contemporană semnate de artiști de top, sunt scoase la LAPC în cel mai mare eveniment de artă contemporană din acest sezon, LAPC.

Licitația de Artă Postmodernă și Contemporană (LAPC) reunește pentru investitorii care caută refugiu în artă, din cauza turbulențelor pieței, opere investibile, cu potențial de creștere a valorii într-o perioadă scurtă de timp.

Premieră în piața românească de artă: opere din colecția scriitorului Marin Sorescu, alături de lucrări de artă contemporană semnate de artiști de top, sunt scoase la LAPC în cel mai mare eveniment de artă contemporană din acest sezon.

În contextul în care piața licitațiilor de artă este singura care nu s-a scumpit în contextul inflației, arta contemporană câștigă popularitate, iar investitorii se bucură de stabilitate și piese rezistente la scăderea economică. Artiștii considerați ca “investibili”, de către organizatori, la licitația din 15 noiembrie sunt Corneliu Baba, Ion Țuculescu, Sabin Bălașa, Ștefan Câlția sau Adrian Ghenie.

Bomba de 80.000 de euro

Băimăreanul Ghenie, cel care a revoluționat scena artei contemporane la nivel mondial prin operele sale somptuoase, care redau brutalitatea celor mai întunecate momente ale istoriei recente, este prezent cu două opere. Cea mai valoroasă este „Bomb”, la prețul de pornire de 80.000 de euro.

Ea ilustrează imaginea unei bombe detonate ce scoate la iveală sentimente de angoasă și vulnerabilitate, adânc îngropate în conștientul colectiv. Lucrările semnate de Ghenie sunt prezente în cele mai importante muzee, galerii și colecții private din lume, fiind urmărit de cei mai mari colecționari ai momentului.

Pentru 1,2 milioane de euro a fost vândută lucrarea „Studio Scene 6”, luna trecută, în cadrul Art Fair, eveniment organizat sub egida Art Basel. Opera lui Ghenie a ajuns într-o colecție privată din SUA. În România orice apariție semnată de artist este privită de investitori ca un bun cu posibilitate de tezaurizare. Este și cazul operei „Turn”, care are la LAPC prețul de pornire de 15.000 de euro.

Colecție de fost ministru

În mod inedit, în cadrul LAPC, își fac apariția o serie de lucrări ce au aparținut scriitorului Marin Sorescu, care a ocupat funcția de ministru al culturii în perioada 1993-1995. Sorescu s-a făcut remarcat, pe lângă talentul literar, și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate alături de artiștii vremii.

Licitația reunește patru opere ce provin din colecția lui Sorescu: „Natură statică cu portocală, fructieră și pipă”, de Ion Pacea, și „Fluture”, de Vincențiu Grigorescu, la prețul de pornire de 1.500 de euro fiecare.

„Bufnița și peștele”, de Ion Alin Gheorghiu, pornește în licitație de la 1.200 de euro, iar „Drumul spre casă”, de Gheorghe Vrăneanțu,  de la 1.000 de euro. O altă apariție în licitația din 15 noiembrie este „Atmosferă diluată”, semnată de Ion Țuculescu.

Opera, la prețul de pornire de 40.000 de euro, provine din colecția Maria și Ioana Țuculescu și înglobează toate elementele definitorii perioadei totemice a lui Țuculescu. Cele 200 de opere din cadrul LAPC sunt expuse de Casa Artmark la Palatul Cesianu-Racoviță.

Exit mobile version