Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Massif, bătut în cuie de Untold: 3-5 martie 2023

Massif va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023.

Organizatorii primului mare festival din Poiana Brașov au anunțat data finală a evenimentului amânat de mai multe ori din cauza pandemiei.

Massif va avea loc în Poiana Brașov, în perioada 3-5 martie 2023. Evenimentul este organizat de creatorii celor mai mari festivaluri de muzică din România, Untold și Neversea. Acesta va aduce activități pentru cei care iubesc muzica, distracția și sporturile de iarnă. Conceptul noului festival este ,,Free Your Wild Side”.

Organizatorii pregătesc pentru cele trei zile de distracție la munte un mix dintre atmosfera de festival și activitățile de iarnă. Evenimentul va avea loc pe platoul Pârtia Bradul din Poiana Brașov și în alte locații din stațiune. Massif va presupune două scene de dimensiuni mari într-un perimetru bine delimitat, cu instalații și amenajări de zăpadă și gheață, ambele fiind poziționate pe platoul de la Pârtia Bradul.

Brașovul, pe harta internațională a festivalurilor

Alte scene și “music spot”-uri vor fi montate prin stațiune. Prin proiectul Massif, creatorii noului festival și autoritățile locale își propun să transforme Poiana Brașov în cea mai atractivă stațiune montană destinată tinerilor din Europa și să o pună pe harta internațională a evenimentelor de muzică. Ei spun că acesta va însemna și o nouă ofertă pentru turismul montan din regiune.

,,Massif este cel mai mare concept de entertainment dezvoltat pentru cadrul montan de iarnă din Centrul și Estul Europei. Sunt convins că vom reuși să oferim atât celor pasionați de muzică și distracție, cât și celor pasionați de sporturi de iarnă, cea mai complexă și intensă experiență de festival, cu entertainment de cea mai bună calitate pe pârtiile din Poiana Brașov și în mai multe locații din stațiune”, a menționat Bogdan Rădulescu, Chief Business Officer al Untold Universe.

“Pandemia ne-a obligat să mai așteptăm”

“Massif este un eveniment foarte important, este vestea pe care foarte mulți brașoveni o așteptau. Am primit multe întrebări în acest an despre ce se întâmplă cu Massif și când va fi. Pandemia ne-a obligat să așteptăm până în 2023 și iată că avem această certitudine. Vom avea un eveniment de mare anvergură, un eveniment de muzică pentru tineri, care să poziționeze Poiana Brașov drept o destinație adresată în primul rând tinerilor, la nivel național, cât și internațional”, a spus primarul Brașovului, Allen Coliban.

Primele abonamente cu acces general vor putea fi achiziționate la un preț special de 79 de euro, plus taxe, din 10 noiembrie, de pe platforma In-town, însă prețul final va fi de 149 euro, plus taxe. Vor fi scoase la vânzare și abonamente VIP. Fanii care vor să aibă o vacanță completă care să includă și Massif își pot achiziționa pachete de cazare cu abonamente cu acces general incluse de la hotelurile din Poiana Brașov.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aplicații revoluționare de la Oradea, premiate la Gala Academiei DpIT 2022 de la Cluj

Articolul următor
Consiliul Județean (CJ) Cluj a reușit ca în exercițiile financiare 2007-2013 și 2014-2020 să atragă o finanțare europeană de 1 miliard de euro prin intermediul proiectelor de dezvoltare a județului implementate sau aflate în derulare.

Clujul a atras fonduri europene de 1 miliard de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share