Ambasadorul Italiei în România a vizitat Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș

Categorii: Investiții, Județe

Miercuri, la Timișoara s-a aflat Alfredo Durante Mangoni, ambasadorul Italiei în România. Oaspetele a vizitat Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, unde a purtat mai multe discuții de afaceri.

Diplomatul a fost însoțit în vizita sa de Vincenzo Tamarindo – Secretar I al Ambasadei, Gabriella Navarra – Șefa Cancelariei Consulare Italiene la București și Angela Pesavento – Consul Onorific desemnat al Italiei la Timișoara.

”Domnul ambasador ne-a prezentat ceea ce se întâmplă în momentul acesta în relația cu România și a avut o deschidere foarte mare spre Timiș, drept pentru care anul viitor vor avea loc aici mai multe evenimente. Noi am propus forumuri internaționale, care să aibă loc atât în Timișoara, cât și în Italia, sub egida Ambasadei Italiene, am propus și o gală care să aibă și o componentă culturală, în cadrul căreia să fie premiate firmele italiene. Ne bucurăm să avem un consul italian în Timișoara și cu siguranță evenimentele cu mediul de afaceri italian o să se dubleze față de anii trecuți”, a declarat Florica Chiriță, conducătorul CCIA Timiș.

Ambasadorul Italiei la București a declarat că dorește îmbunătățirea colaborării economice dintre mediul de afaceri italian și județul Timiș.

”Sunt la Timișoara într-o nouă vizită de două zile, însoțit de o echipă de funcționari din Ambasadă și din instituțiile de cultura. Sunt foarte bucuros că am avut o discuție profundă cu președintele Camerei de Comerț, despre oportunitatea de îmbunatățire a prezenței economice italiene, despre inițiativa Ambasadei de a aprofunda tema viitorului în ceea ce privește investițiile italiene în Romania, începând din județul Timiș. Avem o lungă și semnificativă istorie de prezență economică în regiunea aceasta, de creare de valori, producții și servicii, iar acum este momentul să relansăm prezenta noastră și să o păstram și în viitor și să identificăm ce lucruri putem face în plus, ce putem construi în plus. Ne dorim să adaugăm forță relațiilor dintre România și Italia, să continuăm parteneriatele strategice. Scopul vizitei mele este și acela de a o prezenta pe doamna Angela Pesavento autorităților locale, în noua să calitate, cea de consul al Italiei la Timișoara”, a declarat ambasadorul Italiei, Alfredo Durante Mangoni.

Exit mobile version