Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Zacaria – facilități pentru comunități active, focusul noilor proiecte

De peste 17 ani, Zacaria a dezvoltat proiecte rezidențiale și industriale în multiple orașe ale României. În ultimii doi ani, compania a pregătit lansarea pe piață a unor proiecte care continuă direcțiile strategice din anii precedenți, însă își propune să inoveze continuu și să abordeze noi segmente de real estate. Astfel, anul 2022 va reprezenta un reper important în istoria companiei, odată cu demararea lucrărilor la două proiecte din zona de retail și office.

Fără îndoială, ultimii doi ani au reprezentat un punct de cotitură atât la nivel de business, cât și la nivel personal pentru foarte mulți dintre noi. Pandemia, lockdown-ul, criza energetică, inflația și întreruperile în lanțurile de supply au influențat sectorul de real estate și au avut in impact în obiceiurile de consum. Însă orice criză este o oportunitate, iar Zacaria știe cel mai bine acest lucru, începându-și activitatea în România odată cu scăderea economică din 2008. În consecință, compania cu sediul principal la Sibiu a folosit ultimii doi ani pentru a remodela proiectele care urmau să iasă pe piață în scurt timp, identificând nevoile comunităților și implementând cât mai multe elemente benefice pentru locatari sau chiriași.

“Fie că vorbim de scăderea costurilor cu energia prin dotarea clădirilor cu panouri fotovoltaice, fie că discutăm despre facilitatea deplasării verzi prin pregătirea parcărilor rezidențiale cu stații de încărcare pentru mașini electrice, este clar că majoritatea clienților vor fi din ce în ce mai selectivi și dezvoltatorii trebuie să țină cont de nevoile acestora. Pe lângă componentele de sustenabilitate, Zacaria se orientează tot mai mult către proiectele de tip mixed-use, indiferent dacă vorbim de investiții noi sau adaptarea unor proiecte din portofoliul actual. Orașele secundare și chiar și cele terțiare tind să devină din ce în ce mai aglomerate, astfel că strategia de dezvoltare are în vedere pregătirea cât mai multor facilități pentru rezidenți, pentru chiriași și angajații acestora, cu scopul de a evita timpul pierdut în trafic și a limita deplasarea”, argumentează Marius Moga, Sales &Marketing Director al Zacaria.

Primul parc de retail din istoria companiei

Având o activitate intensă și multiple proiecte în zona Sibiului de-a lungul timpului, Zacaria a sesizat o nevoie clară de spații moderne de retail pentru zona Cisnădie-Cisnădioara, care să deservească o populație tânără și o creștere accelerată a dezvoltării comunităților de aici.

Așadar, încă din 2021 s-a lucrat la realizarea și proiectarea unui concept viu, modern, integrat în arhitectura centrală a orașului și cu o puternică cheie de regenerare urbană. Așa a luat naștere Zacaria Retail Park Cisnădie, un parc de retail ce însumează aproape 9.000 de metri pătrați de spații comerciale moderne, proiectate pentru un mix de chiriași care să propună o varietate de bunuri și servicii pentru care locuitorii orașului, care momentan se văd nevoiți să se deplaseze la Sibiu. Conceput împreună cu ahitecții de la Triptic Studio, o companie recunoscută pentru proiectele de regenerare urbană, și în colaborare de leasing exclusivă cu CBRE,, viitorul parc de retail se află în inima orașului Cisnădie și va include atât o sală de evenimente, cât și zone exterioare generoase care vor fi folosite atât pentru petrecerea timpului liber cât și pentru organizarea de târguri sezoniere. Mai mult decât atât, în imediata apropiere va exista un supermarket de 2.500 metri pătrați, întreg perimetrul fiind gândit pentru a reprezenta atracția centrală pentru comunitatea urbană și semi-urbană din apropiere.

Proiect mixed-use integrat la Sibiu

Componenta de office a fost mereu importantă pentru Zacaria, fiind însă abordată doar în cadrul proiectelor industriale dezvoltate de-a lungul timpului în orașele din centrul și vestul țării. Pentru prima dată însă compania demarează lucrările la o clădire de office de peste 3.000 de metri pătrați în partea de vest a Sibiului. Situată în incinta unui centru comercial devenit hubul principal pentru mobilier, accesorii pentru casă și decorațiuni din oraș, viitoarea clădire de office va fi finalizată în luna martie a anului 2023 și va conține de asemenea multiple elemente cheie de reducere a costurilor cu utilitățile și cu o componentă importantă de energie verde.

Așadar, Zacaria Business Center va fi pregătit încă din start cu panouri fotovoltaice, astfel că viitorii chiriași vor beneficia de costuri reduse la energie și vor avea consumul inclus în service charge. De asemenea, proiectul presupune implementarea unor sisteme de captare și filtrare a apei de ploaie pentru utilizarea acesteia ca apă menajeră. Totodată, în cadrul proiectului vor fi instalate stații de încărcare pentru mașini electrice, astfel că atât angajații din zona de office, cât și vizitatorii centrului comercial vor beneficia de încărcare rapidă pentru mașinile hibrid și full electric.

Rezidențialul, în creștere

Zacaria continuă dezvoltarea proiectelor din segmentul rezidențial, acest segment rămânând un element important în portofoliul de business. Peste 300 de apartamente vor fi puse pe piață între 2022 și 2024 în cadrul a două proiecte, Valletta Park în Sibiu, respectiv Valletta Towers în Craiova. Locațiile au fost selectate pe baza proximității față de elemente cheie, astfel Valletta Park este construit în vecinătatea viitorului Spital Județean Sibiu, iar Valletta Towers este situat în zona centrală a Craiovei, în imediata apropiere a centrului vechi.

Lucrările la Valletta Park au început la finalul anului trecut, urmând ca în noiembrie să fie predat primul bloc către primii locatari. Finalizarea proiectului este estimată pentru anul următor.

Pe de altă parte, Valletta Towers va fi demarat la finalul anului 2022, după ce compania a obținut autorizația de construcție pentru cele 190 de unități în urmă cu câteva săptămâni.

Proiectul va fi unul de anvergură, cu subsol pe două niveluri, finisaje de lux, stații de încărcare pentru mașini electrice și elemente caracteristice locuințelor de tip smart-home. Mai mult, în faza a doua a proiectului, o clădire istorică aflată în incinta aceluiași proiect urmează să fie restaurată și readusă la viață, astfel că locatarii și întreaga comunitate din zonă vor benefica de multiple spații de servicii și activități. Primele apartamente vor fi date în folosință în 2024, existând deja un puternic interes din partea comunității pentru acest proiect.

Compania are în administrare trei parcuri industriale și alte terenuri disponibile pentru dezvoltări ulterioare.

“Industrialul a fost domeniul care ne-a consacrat pe piață și nu vom ieși din acest sector, fiindcă am avut mereu o relație excelentă cu chiriașii noștri. Suntem însă mai selectivi cu noile investiții în terenuri și preferăm momentan o abordare de tip build-to-suit pentru noile parcuri industriale, cel puțin în prima fază a proiectelor. Momentan ne concentrăm puternic pe demararea și livrarea proiectelor rezidențiale și comerciale și căutăm activ noi oportunități de investiții pe aceste segmente de bussiness”, a declarat Marius Moga, Sales&Marketing Director al Zacaria.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

“Un parteneriat pe termen lung”. JLL România a celebrat 15 ani.

Articolul următor
În 2012 a fost finalizată reînnoirea Lacului Tineretului din Sovata, cu solariile aferente, care se încadrează într-un peisaj pitoresc.

CTB-ADMINISTRAȚIE. Laszlo Zsolt Fulop: “Sovata a devenit perla stațiunilor din România”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share