Arena Bucătarilor, o afacere clujeană. Titlu cucerit de Dadiana Munteanu

Concurenta de la restaurantul Epoca Bella, din Cluj-Napoca, a reușit să câștige competiția de gastronomie de la Brașov, după ce și ediția precedentă a fost acontată de un clujean.

Concursul Arena Bucătarilor, organizat de Selgros Cash & Carry, și-a desemnat câștigătorii: Dadiana Munteanu s-a clasat prima pe podiumul seniorilor, iar Paul-Andrei Antohi a ocupat primul loc pe cel al juniorilor. Competiția gastronomică este unul dintre cele mai importante evenimente de profil din România, fiind reluată după o pauză de doi ani.

Semifinalele și finalele s-au desfășurat în 16 și 17 noiembrie, în incinta Centrului Gastronomic Arena Bucătarilor din Brașov. Din juriu au făcut parte nume importante din lumea gastronomică: Cornelia Ghișoi, Ioan Florescu, Jakob Hausmann, Ciprian Nicolescu, Cristian Dumitru, Victor Melian și Emanuel Mocan, de la Hotelul Black Tulip Dej, câștigătorul ediției anterioare a concursului.

Rețeta câștigătoare: pui, foie gras și ciuperci

Considerată drept un etalon al profesionalismului și al excelenței în arta culinară, competiția se adresează bucătarilor care reprezintă unități gastronomice, dar și juniorilor care urmează o formă de învățământ cu profil gastronomic.

Marele premiu, de 100.000 de lei, oferit de organizator câștigătorului de la categoria seniori a fost adjudecat de Dadiana Munteanu. Aceasta a impresionat juriul cu un preparat pe bază de pui, cu foie gras și ciuperci. Pe locurile următoare s-au clasat Adrian Stanciu și Alexandru Vreme, care au primit din partea Selgros premii de 35.000, respectiv 25.000 de lei.

Juniorul cel mai bun a primit 10.000 de euro

Juniorii au reușit să demonstreze măiestrie și pasiune, primind aprecierea juriului. Finala a fost câștigată de Paul-Andrei Antohi, care a primit un premiu constând în 50.000 de lei din partea Selgros. Acesta a prezentat juriului un duo din carne de pui, în două texturi și moduri diferite de preparare, cu baby spanac și ficat de gâscă prăjit.

Locurile II și III la categoria juniori au fost ocupate de Filip Adam și David Toader, care au primit premii de 15.000, respectiv 10.000 de lei. Premiile au fost decernate de Robert Hellwagner, CEO Selgros România, în cadrul galei „Arena Bucătarilor”.

„Asemenea juriului, am fost impresionat de nivelul din acest an al competiției, de creativitatea și tehnica de care au dat dovadă atât seniorii, cât și juniorii. Pasiunea și respectul pentru ingrediente proaspete la cele mai înalte standarde de calitate ne aduc împreună, iar Selgros va continua să se implice activ în susținerea industriei gastronomice”, a declarat Hellwagner.

Format adaptat în pandemie

Toți cei 24 de semifinaliști și finaliști au fost recompensați cu premii de peste 50.000 de euro din partea organizatorului, la care s-au adăugat cele din partea partenerilor.

Competiția Arena Bucătarilor este organizată de Selgros începând cu 2010 și reprezintă șansa profesioniștilor de a se afirma, de a-și testa limitele și de a se face remarcați în industria gastronomiei românești.

Anul trecut, Selgros a decis să adapteze formatul celebrului concurs la contextul pandemic, organizând o acțiune de responsabilitate socială prin care au fost donate 2.000 de meniuri gătite de maeștri culinari de renume către persoane și familii din județul Brașov aflate în dificultate.

Exit mobile version