A fost inaugurată singura porțiune de autostradă din acest an: Sibiu-Boița

„Primii kilometri ai Autostrăzii Sibiu-Pitești au fost deschiși! De astăzi se circulă pe 13 kilometri de autostradă între Sibiu și Boița! Și sunt doar începutul! Anul acesta au fost semnate toate contractele care lipseau pentru a putea fi demarate lucrările pe toată autostrada până la Pitești”, a anunțat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Traficul pe cei 13 km de pe lotul Sibiu – Boița a fost deschis joi, 15 decembrie, la ora 15.

Înainte de deschiderea oficială, reprezentanții CNAIR și comisia de recepție au verificat elementele părții carosabile din primul lot al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Traseul a fost prezentat presei printr-un tur organizat pe șantier cu un reprezentant al constructorilor. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu a anunțat de la Bacău deschiderea circulaţiei pe sectorul de autostradă între Sibiu şi Boiţa.

„Ne bucurăm să vă avem prezenți la deschiderea acestui tronson. Este un contract terminat cu 5 luni mai repede decat angajamentul față de beneficiar. Consider că este un moment istoric, un prim lot din Sibiu-Pitești, autostrada mult așteptată de toți românii. Așa cum am mai spus, este o autostradă construită de românii de la Porr, pentru România”, a declarat Robert Ardelean, inginer șef de șantier pe lotul 1 de autostradă.

Lotul de autostradă este dotat cu senzor de polei, câte unul pe fiecare sens, la intrarea pe viaduct. Acesta va trimite informații la centrul de control și de aici informația va aparea pe panourile informative de pe autostradă pentru a atenționa asupra pericolului și a reducerii vitezei.

Contractul pentru proiectarea și execuția primului lot al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost semnat în aprilie 2019 pentru 600 de milioane de lei.

Lucrările au început în primăvara anului 2020 și au avut termen de finalizare martie 2023. Lotul de 13 kilometri cuprinde 27 poduri și pasaje și două noduri rutiere.

Exit mobile version