E gata Drumul Apusenilor. Proiect de 27 de milioane de euro

Joi a avut loc finalizarea lucrărilor finanțate din fonduri europene ce au vizat modernizarea Drumurilor Județene 764B și 108K, traseu cunoscut sub numele Drumul Apusenilor.

Întregul traseu al Drumului Apusenilor, de pe teritoriul județului Cluj, în lungime de 25 km, a fost modernizat.

Joi a avut loc finalizarea lucrărilor finanțate din fonduri europene ce au vizat modernizarea Drumurilor Județene 764B și 108K, traseu cunoscut sub numele Drumul Apusenilor. Președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a parcurs întregul traseu vizat de investiție.

„După doi ani de la debutul lucrărilor am reușit să finalizăm întregul proiect. Acesta a vizat, pe lângă modernizarea structurii rutiere a celor 25 km de drum județean și alte obiective de investiții extrem de importante. Sunt 7 poduri, inclusiv podul peste râul Crișul Repede, 280 de accese la proprietățile situate pe traseu, 9,5 km de trotuare.

Importanța acestei investiții din fonduri europene este una aparte, întrucât drumul traversează una dintre cele mai atractive și spectaculoase zone ale Munților Apuseni. În plus, vor fi create, în mod evident, noi oportunități reale de dezvoltare economică, socială și turistică”, a spus Tișe

Traseul județean de importanță turistică începe de la intrarea în localitatea Valea Drăganului (intersecția cu Drumul Național 1), continuă până în proximitatea Barajului Drăgan-Floroiu și ajunge la limita administrativă cu județul Bihor.

Podul peste Crișul Repede, construit de la zero

De mare complexitate și amploare, lucrările au vizat întreaga structură a carosabilului, începând de la fundație și până la așternerea covorului asfaltic în două straturi, binder și uzură. Au mai fost modernizate 80 de podețe și 7 poduri, cel amplasat pe râul Crișul Repede fiind construit de la zero.

Au mai fost construite 9,5 km de trotuare, 7 stații de autobuz, 5 zone de parking auto și amenajate 50 de intersecții cu drumurile laterale. În vederea creșterii siguranței rutiere au fost montați 10,6 km de parapeți metalici, construiți 7,2 km de ziduri de sprijin și realizat întreg sistemul de semnalizare și marcaj auto.

Lucrările de modernizare a Drumului Apusenilor, de 132 de milioane de lei, sunt parte a proiectului european ce urmărește conectarea localităților din județele Cluj și Bihor la rețeaua de transport TEN-T.

Exit mobile version