Apare prima parcare cu spații de servicii pe un drum județean din Maramureș

Realizăm prima parcare cu spații de servicii pe un drum județean în Maramureș

Noul obiectiv urmează să fie amplasat în zona Rozavlea a Drumului Județean nr. 186.

“Realizăm prima parcare cu spații de servicii pe un drum județean în Maramureș. În ședința Consiliului Județean (CJ) Maramureș, am votat proiectul privind realizarea parcării la DJ 186 Rozavlea.

Acest proiect este absolut necesar pentru dezvoltarea județului nostru și având în vedere că este prima parcare de acest fel pe care o construim în Maramureș, trebuie să identificăm terenuri și în alte zone din județ, unde să realizăm parcări la drumurile județene”, a motivat președintele forului județean, Ionel Bogdan.

Suprafața totală a parcării va fi de 2323 mp. Aici vor fi amenajate 18 spații de parcare, dintre care 15 spații vor fi pentru autoturisme, două spații pentru autocare și un spațiu pentru persoane cu dizabilități.

Parcarea va fi dotată și cu grupuri sanitare, spațiu de joacă pentru copii, pistă de cicliști, spațiu de relaxare pentru cicliști și pentru conducătorii auto și stații de electrice de încărcare a vehiculelor.

Durata de implementare a proiectului este de 24 luni, din care în 12 luni vor fi realizate lucrările de execuție. Valoarea totală a proiectului este de peste 5 milioane de lei.

Exit mobile version