Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ineul, locul I în topul localităților din județul Arad la atragerea de fonduri europene

Noi proiecte cu finanțări europene pentru Ineu: includerea Cetății în circuitul turistic, odată cu restaurarea acesteia, amenajarea a 40 de hectare de spații verzi și construirea unui ștrand în oraș.

36 de proiecte

Ineul are în prezent, în diferite stadii, 36 de proiecte, în valoare totală estimată de aproape 50 de milioane de euro. În plus, anul a început cu o veste bună pentru oraș: prin Hotărâre de Guvern, Ineul a devenit stațiune turistică de interes local. Asta înseamnă noi oportunități de finanțare destinate localităților cu acest statut.

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și primarul Călin Abrudan au vizitat vineri, 13 ianuarie 2023, șantierele deschise în oraș.

Ineul se reinventează și pot spune că ritmul alert de implementare a investițiilor a schimbat orașul”, a declarat președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

Cetatea Ineului

Proiectul principal al administrației locale este readucerea la viață a Cetății Ineului. Restaurarea monumentului, realizată din fonduri europene, va avea un impact regional, nu doar local.

În prima fază lucrăm la restaurarea efectivă și punerea în siguranță a Cetății. Apoi vom începe demersurile pentru dotări și peisagistică, pentru punerea în valoare a bastionului și a moscheei, care a fost în fața Cetății, pe partea cu Crișul Alb. Odată cu reabilitarea Cetății, estimăm că numărul turiștilor, în prima etapă, va crește de la 200 de vizitatori pe săptămână, la minim 1.000 de vizitatori pe săptămână. Ne-am propus să transformăm orașul în zonă turistică, încercăm să construim un ștrand, astfel încât cei care vin la Ineu să stea mai mult de o zi în oraș, să le oferim un circuit cu variante diverse, în care să poată să meargă și la ștrand, și la pescuit, și să viziteze împrejurimile. Dorim să dezvoltăm zona de servicii, să dezvoltăm și faleza Crișului, cu tot ce înseamnă spațiile verzi, însumând 40 de hectare. Avem în lucru partea de proiectare pentru acest proiect pe care ne propunem să-l depunem în această vară. Vom uni Cetatea cu Parcul Dendrologic prin amenajarea falezei Crișului, astfel încât oamenii să se poată relaxa în aer liber, să-și petreacă timpul în mod plăcut, să beneficieze de o zonă de promenadă apreciată. Totodată, dorim să scoatem în evidență și punctele de interes mai mici, vorbim aici, de exemplu, despre mormântul lui Lică Sămădăul. Vom face o hartă digitalizată cu toate aceste obiective, pentru ca turiștii să cunoască mai bine numeroase variante de petrecere a timpului liber. Dacă mai precizăm faptul că orașul Ineu va avea, până anul viitor, 17 km de piste de biciclete, cred că vom reuși să oferim posibilități diverse turiștilor care vor alege Ineul ca destinație”, a precizat Călin Abrudan, primarul Ineului.

Alte obiective

În paralel, primarul orașului spune că se muncește și pentru amenajarea unor alte obiective importante pentru comunitate, piața fiind unul dintre punctele aflate pe agendă.

Avem o piață agroalimentară mare, frumoasă, dar ea este deschisă, nu rezolvă problema perioadelor reci. Am depus un proiect pe CNI pentru o hală închisă în oraș, care să includă parcări, zone pentru carmangerie, produse lactate și legume”, a adăugat Călin Abrudan.

Orașul Ineu ocupă primul loc în topul localităților din județ la atragerea de fonduri europene. Numeroasele proiecte vizează infrastructura școlară, dotarea spitalului, extinderea rețelelor de gaz și de apă-canal, creșterea eficienței energetice la clădirile publice, amplasarea de stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, construirea unui bazin de înot, a unei baze sportive și a unei creșe, asfaltări de străzi, construirea și reabilitarea căminului cultural, reabilitarea și modernizarea de locuințe sociale, înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, înființarea unui centru de colectare selectivă a deșeurilor etc.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Proiecte pe fonduri europene de peste 1 miliard de euro gestionate de Primăria Oradea 

Articolul următor

Finanțări de circa 30 milioane de euro pentru 25 de proiecte la Carei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share