Transilvania Construcții, un nou parc în Arad

Transilvania Construcții continuă planul de expansiune prin achiziția unui parc industrial de 4,4 h în Arad.

Transilvania Construcții a achiziționat de la Comalim S.A. un parc industrial situat pe un teren de 4,4 hectare în zona de nord a municipiului Arad, într-o tranzacție estimată la circa 3.5 mil. Euro.

Proprietatea include două hale, spații de depozitare și clădiri administrative cu o suprafață închiriabilă de peste 16.000 mp, ce urmează a fi modernizate de către noul proprietar.

Terenul beneficiază de acces direct spre Drumul European E68, ce leagă Arad de Nădlac, iar localizarea în apropierea Autostrăzii A1 asigură legătura cu alte localități din țară și străinătate, facilitând în același timp accesul la aeroportul internațional din Arad.

„Ne bucurăm pentru realizarea achiziției și extinderea portofoliului TRC Parks. Proprietatea achiziționată este localizată strategic, în orașul Arad, cu acces auto și cale ferată și deservește peste 30 de chiriași, care activează în diverse domenii de activitate”, a declarat Andrei Timofte, Director General, Transilvania Construcții S.A.

Tranzacția a fost asistată, în exclusivitate, de compania de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate. “Suntem mândri că am putut participa alături de Transilvania Construcții la un proiect ce pune în valoare o zonă logistică cu potențial mare de dezvoltare din Arad, un oraș ce alături de Timișoara sau Oradea poate fi printre principalii poli de dezvoltare ai României din vestul țării. Totodată, Transilvania Construcții reprezintă încă un exemplu al faptului că investitorii români sunt din ce în ce mai bine capitalizați și se extind într-un ritm accelerat”, a declarat Ionuț Stan, Associate Director în cadrul Crosspoint Real Estate.

Transilvania Construcții SA dezvoltă, deține și administrează proprietăți generatoare de chirii cu peste 20 de ani de experiență în România. În prezent, compania deține un portofoliu de peste 250.000 m2 suprafață construită de proprietăți industriale și comerciale.

Exit mobile version