Parcurile industriale vor fi transformate în parcuri de specializare inteligentă

Alina Silaghi, directorul general al Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a vorbit despre planurile de digitalizare la nivelul ADLO în cadrul conferinței Transformarea digitală a IMM-urilor – Soluții și oportunități.

Evenimentul a fost organizat de către Transilvania Digital Innovation Hub, joi, 2 februarie 2023, în Cetatea Oradea.

Întregul mediu de afaceri este obligat să se digitalizeze. Asta înseamnă că și autoritatea locală se integrează în același peisaj de a urmări digitalizarea, pentru a răspunde așteptărilor cetățenilor.

În sensul acesta, Oradea vine cu multe proiecte în fiecare an. Anul trecut am avut un proiect pe educație digitală în învățământul digital. Acum am reușit să implementăm portalul digital.oradea.ro. Avem două proiecte în ceea ce privește siguranța circulației, legate de semaforizări inteligente. ADLO este implicată în tot ce înseamnă mentenanța iluminatului public din Oradea. Aici avem proiecte legate de sisteme de iluminat public inteligent. Am terminat deja auditul și am reușit să depunem proiectul către AFM pentru finanțare. Din fonduri proprii, în fiecare lună, facem bucăți de stradă mai mici. Totodată, parcurile industriale au sisteme integrate de digitalizare în ceea ce privește urmărirea consumului de energie electrică. Parcurile industriale nu vor mai fi parcuri industriale în viitor ci vor fi parcuri de specializare inteligentă”, a precizat Alina Silaghi.

Exit mobile version