Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Automobile Service ridică două blocuri la Bistrița

Cele două blocuri preconizate de Automobile Service Bistrița (ASB) ar urma să aibă nouă etaje, iar proiectul a primit deja avizul de oportunitate din partea municipalității.

Una dintre firmele aparținând familiei Sighiartău se pregătește să ridice două clădiri de locuințe în vecinătatea Colegiului Tehnic INFOEL.

Cele două blocuri preconizate de Automobile Service Bistrița (ASB) ar urma să aibă nouă etaje, iar proiectul a primit deja avizul de oportunitate din partea municipalității, conform Gazeta de Bistrița. ASB a obținut, anul trecut, avizul de oportunitate de la Primăria Bistrița pentru întocmirea planului urbanistic zonal în baza căruia poate demara procedura de elaborare a unei documentații de urbanism.

Societatea deține un spațiu de 9.400 mp, unde vrea să ridice două blocuri cu șase etaje și trei retrase. La parter vor fi spații comerciale sau un centru afterschool. Pentru viitorii locatarii ar urma să fie amenajate 250 de locuri de parcare la sol și subsol.

Un contestatar a cerut anularea avizului de oportunitate emis, susținând că investitorul nu a cerut acordul vecinilor. Arhitectul șef al municipiului, Monica Pop, a spus că în această fază documentul nu este necesar. Vecinul susține că blocurile vor lăsa clădirea INFOEL fără lumină naturală și ar paraliza traficul pe Calea Moldovei, sufocată de mașini.

Proiectul este dezvoltat de ASB, dealer auto local pentru mărcile Dacia și Renault, deținut în proporții egale de Andrei și Cristina Toadere – Sighiartău. Ultima mai este asociată în firmele Bistrița Park Residence, Automobile Rulate și Simply Education.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Familia Sighiartău plănuiește două blocuri cu 9 etaje lângă Electro! Proiectul, contestat deja De către Gazeta de Bistrita -6 februarie 20231256 Una dintre firmele aparținând familiei Sighiartău se pregătește să ridice două blocuri de locuințe în vecinătatea Colegiului Tehnic INFOEL. Se pare că cele două clădiri ar urma să aibă 9 etaje, iar proiectul a primit deja avizul de oportunitate din partea Primăriei Bistrița. Vecinii au contestat proiectul și au cerut Consiliului Local să anuleze avizul de oportunitate, lucru care nu s-a întâmplat. Încă de la mijlocul anului trecut, SC Automobile Service SRL a primit un aviz de oportunitate de la Primăria Bistrița, pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal. Practic, societatea vrea modificarea subzonei, care este de instituții și servicii, într-una de locuințe și creșterea regimului de înălțime de la P+4 la P+10. Proiectul a primit avizul de oportunitate de la Primăria Bistrița, în baza căruia poate demara procedura de elaborare a unei documentații de urbanism. SRL-ul respectiv deține un spațiu de 9.400 de metri pătrați, unde vrea să ridice două blocuri cu regim de înălțime S+P+6 etaje + 3 etaje retrase. La parter, acestea ar urma să aibă spații comerciale sau chiar un afterschool. Pentru locuitorii acestora ar urma să fie amenajate 250 de locuri de parcare, atât la sol, cât și la subsolul clădirilor. De asemenea, investitorul a primit în toamna lui 2021 un certificat de urbanism de la Primăria Bistrița, însă doar pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal, și nu pentru întocmire documentație de construire. Contestatorii spun că proiectul „încurcă” elevii de la INFOEL și traficul În cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, unul dintre vecinii și contestatorii proiectului a cerut anularea avizului de oportunitate emis de Primăria Bistrița la mijlocul anului trecut, susținând că investitorul nu a cerut acordul vecinilor. Acordul vecinilor se cere însă doar în faza de emitere a certificatului de urbanism pentru întocmirea documentației de construire și nu în fazele incipiente de elaborare a PUZ, a explicat arhitectul șef al orașului, Monica Pop. „Din punct de vedere urbanistic este încadrat la zonă de instituții și servicii. Regimul este maxim P+4 Etaje și se mai pot adăuga două etaje în plus, în funcție de zonă. Certificatul de urbanism a fost eliberat în luna a 10-a 2021 pentru PUZ. În certificatul de urbanism s-au bifat avizele de la deținătorii de utilități, s-a solicitat un aviz de la securitate de incendiu, de la sănătatea populației, studiul geotehnic și studiu de însorire, dar acordul vecinilor nu este solicitat întrucât nu ne află în categoria unei documentații pentru autorizare, nu suntem în faza unui proiect pe care să-l autorizăm. Acordul vecinilor este prevăzut doar în cazul autorizării construcțiilor, acum suntem la faza de PUZ. Dacă la autorizare nu are acordul vecinilor cum este prevăzut în lege, nu se emite autorizație de construire și mai mult decât atât și în avizul de oportunitate spune că nu obligă Consiliul Local la aprobarea Planului Urbanistic Zonal. Abia în ultima fază vine la aprobare, dacă îndeplinește toate condițiile, nu doar una din ele”, a explicat Monica Pop, în cadrul ședinței de Consiliu Local. Potrivit contestatorului, blocurile respective ar lăsa elevii Colegiului Tehnic INFOEL, în vecinătatea căruia vor fi ridicate, fără lumină naturală și ar paraliza efectiv traficul pe Calea Moldovei și așa sufocată de mașini la orele de vârf și nu numai. „Aș vrea să conștientizați faptul că locația respectivă este lângă Colegiul INFOEL. Imaginați-vă lângă o clădire a liceului de 10-12 metri se vor ridica două ditamai clădiri de 35 de metri. În primul rând acest lucru va afecta elevii de la liceu, care nu vor avea lumină naturală. Este prevăzută în acea locație parcarea a 280 de mașini. După cum știți Calea Moldovei este cea mai aglomerată stradă din oraș: se fac 40 de minute din cartierul Unirea și până la Liviu Rebreanu. Intrarea a 200 de mașini la ora 8:00 ar dubla timpul ăsta. Din acest motiv am solicitat anularea acestui aviz de oportunitate. Noi cetățenii orașului ce câștigăm?”, a spus bistrițeanul, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local. În Consiliul Local s-au adus în discuție și cheltuielile investitorilor, care alocă sume importante pentru aceste studii și hârtii și nu au „certitudinea” că mai apoi proiectele le sunt aprobate de Consiliul Local și primesc certificatele de urbanism și autorizațiile de construite necesare. Și acordul vecinilor, care este solicitat abia la solicitarea certificatului de urbanism în vederea construirii, a fost un subiect fierbinte de discuție în Consiliul Local. Ce se întâmplă dacă investitorul îndeplinește toate condițiile pentru proiectul pregătit, însă nu obține acordul vecinilor? I se duce pe apa sâmbetei toată investiția de până atunci? Familia Sighiartău se află în spatele proiectului Proiectul este dezvoltat de SC Automobile Service SRL, care îi are drept administratori pe Andrei Toadere și Cristina Ionela Toadere (fostă Sighiartău). Aceasta este practic una dintre firmele familiei Sighiartău. Culmea, firma respectivă are un cu totul alt domeniu de activitate, iar proiectele imobiliare n-au făcut parte din portofoliu până acum. Automobile Service deține reprezentanța Dacia, care este situată tot pe Calea Moldovei, în apropiere de Colegiul Tehnic INFOEL. Se ocupă cu vânzarea de mașini noi și rulate marca Dacia și oferă și service autorizat Renault, precum și servicii de vopsitorie și ITP. Pentru anul 2021, SC Automobile Service SRL a raportat o cifră de afaceri de 12,2 milioane de lei și un profit net de 643.350 de lei. Datoriile ajungeau la 3,3 milioane de lei, iar numărul de angajați la 24. Pentru 2020, compania raporta o cifră de afaceri de 10,7 milioane de lei și un profit net de 533.851 de lei. Datoriile erau la același nivel. În 2019, firma raporta o cifră de afaceri de 14,8 milioane de lei și un profit de peste 900.000 de lei. Datoriile treceau și ele de 4 milioane de lei. Anul 2018 pare să fi fost cel mai bun din istoria companiei. Automobile Service SRL raporta o cifră de afaceri de 17,7 milioane de lei și un profit ce trecea de un milion de lei. Datoriile ajungeau la 4,1 milioane de lei. Cristina Ionela Toadere mai este asociată în alte trei firme: Bistrița Park Residence SRL, Automobile Rulate SRL și Simply Education SRL. Bistrița Parc Residence SRL este o firmă înregistrată anul trecut și are ca obiect de activitate închiriere bunuri imobiliare. Sediul firmei este tot pe Calea Moldovei la nr 22. Automobile Rulate SRL a fost înregistrată în 2016 și are sediul la aceeași adresă. Anul trecut a raportat pentru 2021 o cifră de afaceri de 1,8 milioane de lei și un profit net de doar 83.302 lei. SRL-ul are doar un angajat. Cel mai bun an pare să fi fost 2019, când a raportat o cifră de afaceri de 3,4 milioane de lei și un profit net de 84.798 de lei. Simpy Education SRL a fost înregistrată în 2015 și are același sediu, tot pe Calea Moldovei nr. 22. Aceasta are ca obiect de activitate „alte forme de învățământ”, funcționând cel mai probabil un afterschool. Pentru 2021 a raportat o cifră de afaceri de 353.670 de lei și un profit de doar 4.500 de lei. SRL-ul are doar doi angajați.

Mozaik intră în acționariatul Untold

Articolul următor

Complexul Wellness Termal Nymphaea Oradea va avea bazin de înot exterior

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share