Apare Heritage Center la Cluj. Va cerceta patrimoniul cultural și național

Cei patru parteneri pentru Heritage Center (HC) sunt Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Ordinul Arhitecților din România (OAR), Mihai Eminescu Trust (MET), Ambulanța pentru Monumente - Transilvania Sud (Asociația Monumentum).

Un parteneriat între patru organizații a dus la crearea unei entități care se va ocupa de resursele de patrimoniu cultural și natural.

Cei patru parteneri pentru Heritage Center (HC) sunt Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Ordinul Arhitecților din România (OAR), Mihai Eminescu Trust (MET), Ambulanța pentru Monumente – Transilvania Sud (Asociația Monumentum). HC este o entitate multidisciplinară în educație și formare aplicată; cercetare, inovare, dezvoltare; valorificare și servicii socio-economice integrate pentru resursele de patrimoniu cultural și natural.

UBB a organizat o întâlnire interinstituțională în cadrul căreia au fost stabiliți termenii parteneriatului de constituire și funcționare a HC, respectiv coordonatele majore preconizate cu privire la activitățile acestuia.

„Inițiativa își propune să aducă beneficii majore și multiple – verticale și transversale – pentru obiectivele și activitățile specifice ale partenerilor, asumându-și programatic să identifice soluții sustenabile și durabile pentru dezvoltarea comunităților și a mediului socio-economic și antreprenorial din România în domeniul valorificării resurselor de patrimoniu cultural-identitar și natural.

Acest lucru vine ca un demers complementar Catedrei UNESCO în sustenabilitate, recent lansată la UBB”, afirmă rectorul UBB, Daniel David.

Trei șefi ai Ordinului Arhitecților, la întâlnire

Programele și proiectele HC își doresc să ofere un cadru practic pentru educație formală, nonformală și continuă, investigare, documentare, analiză, inovare, dezvoltare sustenabilă și oferirea de servicii integrate înalt calitative într-o varietate de domenii. A

Acestea sunt legate de interpretarea și valorificarea patrimoniului și a specificului local, zonal și regional tradițional; dezvoltarea comunitară durabilă și sustenabilă; mediu, ambient natural; provocările psiho-sociale; multiculturalitate și interculturalitate.

La întâlnirea care a pus bazele HC au participat Ștefan Bâlici – președintele OAR, Daniela Maier și Daniel Panait – președinții OAR Transilvania și Bihor, Eugen Vaida – președintele Monumentum, Caroline Fernolend – președintele MET, Cristian Radu – consilier al Comisiei Naționale pentru UNESCO.

Din partea UBB au luat parte rectorul Daniel David, prorectorul Christian Săcărea, decanul Facultății de Istorie și Filosofie – Ovidiu Ghitta, Cosmin Rusu – expert în arheologie medievală și de monumente, Tania Criste – specialistă în patrimoniu și turism cultural. UBB are cea mai veche tradiție academică din România, fiind și cea mai mare universitate din țară (55.000 de oameni, din 15 localități și 11 județe).

Exit mobile version