S-au montat grinzile la noul pod peste Peța din cartierul Ceyrat din Oradea

Muncitorii au montat grinzile de beton ale noului pod peste pârâul Peța, care va lega zona Horea – Parc 22 Decembrie – strada Feldioarei de cartierul Ceyrat.

Stadiul lucrărilor a ajuns la un procent de 70%. 12 grinzi de beton care fac parte din structura noului pod de peste Pârâul Peța au fost montate în cursul zilei de marți, 14 februarie 2023. Se estimează că lucrările vor fi terminate până la sfârșitul lunii aprilie, acesta fiind cel de-al doilea pod peste Peța pe care municipalitatea îl va da în folosință în ultimul an.

Odată finalizat procesul de montare al grinzilor, urmează execuția plăcii de suprabetonare, după care se va trece la execuția grinzii de rezemare, precum și a plăcii care va face racordul între cele două rampe.

În ultima etapă se va trece la turnarea stratului de legătură și a celui de uzură, dar și la execuția terasamentelor străzilor adiacente. Podul va avea o lungime de 18,80 de metri, o lățime de 14 metri și două trotuare. Lucrările sunt executate de către PORR CONSTRUCT SRL. După finalizarea acestor investiții, cartierul Ceyrat va fi mult mai accesibil, iar traseele în zonă vor fi scurtate.

 

Exit mobile version