๐๐ง๐๐ซ๐ ๐ฒ๐ ๐๐๐ va fi organizat, รฎn perioada 9-11 ๐ฆ๐๐ซ๐ญ๐ข๐, de Universitatea POLITEHNICA din Bucureศti.
La c๐๐ฅ ๐ฆ๐๐ข ๐ฆ๐๐ซ๐ ๐๐ฏ๐๐ง๐ข๐ฆ๐๐ง๐ญ ๐๐๐๐ข๐๐๐ญ ๐๐ง๐๐ซ๐ ๐ข๐๐ข ๐ฏ๐๐ซ๐ณ๐ข ศi sustenabilitฤศii, vor fi prezentate cele mai recente descoperiri tehnologice din domeniu.
โDe la activitฤศile industriale, pรขnฤ la mijloacele de transport ศi metodele de รฎncฤlzire, ๐๐ง๐๐ซ๐ ๐ข๐ face parte din viaศa noastrฤ de zi cu zi. Din nefericire, aceasta reprezintฤ ศi una dintre principalele surse de emisii poluante ศi de gaze cu efect de serฤ. Existฤ, รฎnsฤ, soluศii prin care putem contribui la protejarea mediului รฎnconjurฤtor. Prin utilizarea ๐๐๐ฟ๐๐ฒ๐น๐ผ๐ฟ ๐ฑ๐ฒ ๐ฒ๐ป๐ฒ๐ฟ๐ด๐ถ๐ฒ ๐ฟ๐ฒ๐ด๐ฒ๐ป๐ฒ๐ฟ๐ฎ๐ฏ๐ถ๐น๐ฒ ศ๐ถ ๐ฐ๐๐ฟ๐ฎ๐๐ฒ, ๐ถ๐ป๐ด๐ถ๐ป๐ฒ๐ฟ๐ถ๐ถ ๐๐ผ๐ฟ ๐ณ๐ถ ๐ฒ๐ฟ๐ผ๐ถ๐ถ ๐๐ถ๐ถ๐๐ผ๐ฟ๐๐น๐๐ถโ, au anunศat organizatorii.
Sursa foto: upb.ro