Au fost anunțați câștigătorii licitației pentru realizarea studiilor de fezabilitate pe două loturi din drumul expres Lugoj – Filiași

Două dintre loturile drumului expres dintre Lugoj și Filiași au desemnat, de marți, firmele care se vor ocupa de realizarea studiilor de fezabilitate. În unul dintre cazuri putem spune că este un câștigător oarecum așteptat, în timp ce al doilea lot a fost câștigat de o firmă din Turcia.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că au fost desemnați câștigătorii pentru elaborarea primelor două Studii de Fezabilitate necesare construcției a două Loturi din Drumul de mare viteză Filiași-Lugoj.

Primul contract vizează sectorul Drobeta Turnu Severin-Domașnea (65 km) și a fost atribuit unei Asocieri de firme înregistrate în România, Asocierea EGIS ROMANIA SA – EGIS INTERNATIONAL S.A.S. – PRIMACONS GROUP SRL – ITALROM INGINERIE INTERNATIONALA SRL – ECO GEODRUM SRL. . Are o valoare de 35,78 milioane de lei (fără TVA).

Contractul are o durată de 28 de luni (26 de luni sunt alocate doar pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate).

Al doilea contract vizează sectorul Caransebeș-Lugoj (50 km), a fost atribuit unei firme din Turcia MÜŞAVİRLİK ANONİM ŞİRKETİ. și are o valoare de 12,11 milioane de lei (fără TVA).

Pentru derularea acestuia sunt alocate 20 de luni (18 luni numai pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate).

Ambele contracte sunt finanțate prin Programul Transporturi și pot fi semnate în 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.

Exit mobile version