Egis România va superviza proiectarea și executarea lucrărilor pe loturile Poieni – Aleșd și Aleșd –Frontieră

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a desemnat ofertele câștigătoare pentru serviciile de consultanță și supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor pe Lotul 3 Poieni – Aleșd și Lotul 4 Aleșd – Frontieră. Cele două loturi fac parte din obiectivul de investiții „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”.

Pentru Lotul 3, care se întinde pe o lungime totală de circa 52,74 km, Egis România a depus o ofertă în valoare de 19.588.700lei, fără TVA, iar pentru Lotul 4, în lungime de de 46,75 km, valoarea ofertei este de 22.501.700 lei, fără TVA, contractele de achiziţie publică urmând să fie semnat de ambele părţi la finalul perioadelor legale de contestaţii.

Consultantul va coordona, va asigura consultanță și supervizare în cadrul celor două etape ale contractelor, respectiv proiectarea şi execuţia lucrărilor de electrificare și reabilitare, aferente celor două loturi.

 

Exit mobile version