50 de milioane de euro pentru noul spital din Borșa. Care sunt planurile

Edilul localității, Sorin Timiș, a inițiat un proiect de 50 de milioane de euro în vederea modernizării Spitalului de Recuperare Borșa (SRB), dar spune că acest lucru este posibil doar prin trecerea acestuia în subordinea primăriei.

Administrația locală din orașul maramureșean face demersuri de finanțare a unității medicale, cu condiția ca aceasta să fie preluată de la Ministerul Sănătății.

Edilul localității, Sorin Timiș, a inițiat un proiect de 50 de milioane de euro în vederea modernizării Spitalului de Recuperare Borșa (SRB), dar spune că acest lucru este posibil doar prin trecerea acestuia în subordinea primăriei. “Nu poți investi în ceva ce nu-ți aparține și, chiar dacă spitalul deservește borșenii, din punct de vedere legal nu ne aparține nouă, astfel că nu putem face investiții acolo.

Trecerea din subordinea Ministerului Sănătății în subordinea primăriei ar crea cadrul legal pentru dezvoltare. Proiectul pentru modernizarea SRB este amplu. Proiectanții s-au gândit la toate aspectele pe care le implică o unitate medicală care se respectă: de la facilități pentru medici și pacienți, până la specialități noi de care are nevoie orașul”, a menționat primarul.

Bazinul de înot și sala de sport, prinse în proiect

“Se va construi un nou corp de clădire pentru urgențe, anestezie – terapie intensivă, bloc operator, secții de acuți – chirurgie, pediatrie, neurologie, ortopedie, ginecologie. Clădirea existentă va fi reabilitată și modernizată pentru recuperare respiratorie, ortopedică și neurologică, reumatologie.

Totodată, se vor moderniza bazinele de înot și sala de sport. Clădirea D3 va fi transformată în secție paliativă. Pe noul corp de clădire va fi construit heliportul. În apropiere este proiectată deja o stație de ambulanțe. În ceea ce privește stadiul lucrărilor și finanțarea, se lucrează deja la documentația necesară”, a precizat Timiș.

SRB este o unitate medico-sanitară construită, în 1985, în centrul orașului Borșa. Acesta este subordonat Ministerului Sănătății și se găsește în relație contractuală pentru furnizarea de servicii medicale spitalicești și ambulatorii cu Casa de Asigurări de Sănătate Maramureș. SRB funcționează cu un 400 paturi dintre care 10 pentru spitalizare și 40 pentru însoțitori.

Exit mobile version