Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Universitatea Iuliu Hațieganu vrea să preia Spitalul CFR Cluj

Instituția de învățământ superior propune intrarea în subordinea sa a unității medicale din Cluj-Napoca. Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) susține inițiativa de înființare a unei rețele naționale de spitale universitare în care să fie prins și actualul Spital Clinic Căi Ferate (SCCF) Cluj.  “Decizia Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a face transferul celor 15 spitale aflate în subordinea sa la universitățile de medicină și farmacie și la autoritățile locale reprezintă o oportunitate de a crea o rețea națională de spitale universitare, precum cele care există deja în toate sistemele medicale performante din întreaga lume. Prin parteneriatul dezvoltat cu Ministerul Sănătăţii pentru dezvoltarea strategiei de resurse umane în sănătate şi creşterea calităţii serviciilor medicale, universităţile de medicină din cadrul Alianţei Universitare G6-UMF își pot asuma misiunea de a contribui la consolidarea și dezvoltarea capacității de pregătire profesională a resursei umane și de tratament al pacienților din aceste spitale”, susține conducerea UMFIH Cluj. Loc de formare pentru studenți și rezidenți “Avantajele integrării școlilor de medicină cu spitalele universitare sunt de natură interdisciplinară şi scolastică, prin acces facil la experţi din toate domeniile, atât clinice, cât şi din disciplinele fundamentale. Peste tot în lume, spitalul universitar este furnizor de servicii medicale de înaltă calitate, locul unde se formează studenţii şi medicii rezidenţi, unde se supraspecializează medicii, spaţiul ideal pentru cercetare medicală, studiu, inovație şi progres. Dezvoltarea reţelei naționale de spitale universitare ar reprezenta un proiect important pentru viitorul medicinei româneşti. Astăzi, spitalele trebuie să facă față optim la nevoile și provocările existente - după cum s-a putut observa în perioada pandemiei), să fie suficient de bine organizare și flexibile încât să poată face față și la potențiale provocări noi. Acest lucru înseamnă înseamnă și flexibilitate din perspectiva spațiilor disponibile și cu dotările tehnice corespunzătoare, cât și din perspectiva personalului calificat, la pregătirea căruia universitățile de medicină și farmacie vor avea un rol important”, a declarat rectorul UMFIH, Anca Buzoianu. Vor să îl transforme în centru de cercetare "Preluarea SCCF și transformarea lui într-un spital universitar reprezintă o oportunitate importantă pentru UMFIH și pentru întreaga comunitate din regiunea Transilvaniei. Prin transformarea SCCF, actul medical va fi perfecționat prin expertiza cadrelor didactice și cercetătorilor din UMFIH. Colaborarea universității noastre cu acest spital în formarea studenților va fi extinsă și îmbunătățită. Un număr mult mai mare de studenți vor putea dobândi experiență și abilități practice într-un mediu profesional de înaltă performanță. Un astfel de spital universitar ar putea servi drept centru de cercetare medicală, oferind cercetătorilor oportunități de a studia și de a dezvolta noi metode de tratament și tehnologii medicale”, a explicat rectorul UMFIH.

Instituția de învățământ superior propune intrarea în subordinea sa a unității medicale din Cluj-Napoca.

Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu (UMFIH) susține inițiativa de înființare a unei rețele naționale de spitale universitare în care să fie prins și actualul Spital Clinic Căi Ferate (SCCF) Cluj.

“Decizia Ministerului Transporturilor și Infrastructurii de a face transferul celor 15 spitale aflate în subordinea sa la universitățile de medicină și farmacie și la autoritățile locale reprezintă o oportunitate de a crea o rețea națională de spitale universitare, precum cele care există deja în toate sistemele medicale performante din întreaga lume.

Prin parteneriatul dezvoltat cu Ministerul Sănătăţii pentru dezvoltarea strategiei de resurse umane în sănătate şi creşterea calităţii serviciilor medicale, universităţile de medicină din cadrul Alianţei Universitare G6-UMF își pot asuma misiunea de a contribui la consolidarea și dezvoltarea capacității de pregătire profesională a resursei umane și de tratament al pacienților din aceste spitale”, susține conducerea UMFIH Cluj.

Loc de formare pentru studenți și rezidenți

“Avantajele integrării școlilor de medicină cu spitalele universitare sunt de natură interdisciplinară şi scolastică, prin acces facil la experţi din toate domeniile, atât clinice, cât şi din disciplinele fundamentale. Peste tot în lume, spitalul universitar este furnizor de servicii medicale de înaltă calitate, locul unde se formează studenţii şi medicii rezidenţi, unde se supraspecializează medicii, spaţiul ideal pentru cercetare medicală, studiu, inovație şi progres.

Dezvoltarea reţelei naționale de spitale universitare ar reprezenta un proiect important pentru viitorul medicinei româneşti. Astăzi, spitalele trebuie să facă față optim la nevoile și provocările existente – după cum s-a putut observa în perioada pandemiei), să fie suficient de bine organizare și flexibile încât să poată face față și la potențiale provocări noi.

Acest lucru înseamnă înseamnă și flexibilitate din perspectiva spațiilor disponibile și cu dotările tehnice corespunzătoare, cât și din perspectiva personalului calificat, la pregătirea căruia universitățile de medicină și farmacie vor avea un rol important”, a declarat rectorul UMFIH, Anca Buzoianu.

Vor să îl transforme în centru de cercetare

“Preluarea SCCF și transformarea lui într-un spital universitar reprezintă o oportunitate importantă pentru UMFIH și pentru întreaga comunitate din regiunea Transilvaniei. Prin transformarea SCCF, actul medical va fi perfecționat prin expertiza cadrelor didactice și cercetătorilor din UMFIH. Colaborarea universității noastre cu acest spital în formarea studenților va fi extinsă și îmbunătățită.

Un număr mult mai mare de studenți vor putea dobândi experiență și abilități practice într-un mediu profesional de înaltă performanță. Un astfel de spital universitar ar putea servi drept centru de cercetare medicală, oferind cercetătorilor oportunități de a studia și de a dezvolta noi metode de tratament și tehnologii medicale”, a explicat rectorul UMFIH.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat cadrul obligațiunilor verzi al României, document de referință pentru emiterea acestora la nivel suveran pentru finanțarea cheltuielilor aferente proiectelor care contribuie direct la îndeplinirea obiectivelor de mediu și de dezvoltare durabilă ale României. 

Războiul turco-turc. Câștigătorul execuției metroului de Cluj a fost contestat

Articolul următor

Libris organizează LIBfest în perioada 14-19 martie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share