SCJU Târgu Mureș, proiect de aproape 16 milioane lei pentru reabilitarea ambulatoriilor de specialitate

Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Târgu Mureş derulează proiectul Reabilitarea, modernizarea, extinderea şi dotarea cabinetelor din ambulatoriile de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mures. Proiectul este finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în baza contractului de finanţare nr. 103, încheiat cu Ministerul Sănătăţii în calitate de coordonator de reforme şi investiţii pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 12 – Sănătate, lnvestiţia 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitaliceşti, lnvestiţia specifică: 11.3: Unităţi de asistenţă medicală ambulatorie.

Valoarea totală a proiectului este de 15.695.048,75 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă se ridică la suma de 13.189.116,60 lei, iar valoarea TVA eligibil aferent este de 2.505.932,15 lei. Activitățile proiectului au început în data de 01.11.2022 și urmează să fie finalizate până la data de 30.09.2024.

Obiectivul principal al proiectului îl constituie creşterea gradului de accesabilitate și îmbunătăţirea nivelului de sănătate a populaţiei Judeţului Mureş, prin asigurarea de servicii medicale complexe în regim ambulatoriu, care intră în categoria serviciilor esenţiale pentru populaţie.

Printre obiectivele specifice se numără următoarele: lărgirea gamei serviciilor medicale prin crearea de specializări medicale noi în cadrul Ambulatoriului integrat al spitalului cu cabinete în specialitate (oftalmologie pediatrică, oncologie, pneumologie); Ridicarea nivelului calitativ al actului medical prin dotarea a 14 specialităţi existente în cadrul Ambulatoriului integrat al spitalului cu cabinete în specialitate, inclusiv prin posibilitatea de a realiza noi tipuri de investigaţii medicale; Creşterea numărului de prezentări în primul an de la finalizarea proiectului la cel puţin 140.000 pe an; Scăderea timpului necesar pentru diagnosticare şi tratament, ca urmare a dotării cu echipamente şi instrumentar modern, de ultimă generaţie, cât şi reducerea numărului de pacienţi redirecţionaţi din cauza lipsei de capacitate/dotare; Creşterea complexităţii servicilor medicale (consultaţii, tratamente) prestate în cadrul Ambulatoriului integrat al spitalului cu cabinete în specialitate.

Exit mobile version