Banca Transilvania va împăduri campingul Electric Castle

Banca Transilvania va împăduri campingul Electric Castle Angajații grupului bancar clujean și echipa festivalului din comuna Bonțida se implică într-o acțiune de plantare în zonă. “EC Village e casa noastră la Electric Castle. Mai mult decât un camping, e un miniorășel ridicat de la zero în fiecare an unde, timp de cinci zile, trăim întreaga experiență autentică a festivalului. Împreună cu prietenii de la Banca Transilvania (BT), vrem să amenajăm mai multe zone umbrite și spații pline de verdeață. Începem în 8 aprilie cu plantarea a 300 de copaci mari, plus o mulțime de arbuști. Continuăm în fiecare toamnă și primăvară cu noi acțiuni de plantare”, arată organizatorii Electric Castle. Festivalul de muzică electronică din județul Cluj a anunțat primii 30 de artiști confirmați pentru viitoarea ediție. Printre aceștia se află The Chemical Brothers, Iggy Pop și George Ezra. Alături de ei sunt Sigur Ros, Tash Sultana, Peggy Gou, REZZ, Pendulum. Organizatorii au anunțat noi opțiuni de cazare în Glamping – o zonă din EC Village dedicată exclusiv structurilor speciale. Variantele includ cazări pentru 2-7 persoane în căsuțe, igluuri sau corturi amenajate, în număr limitat. Variantele de cazare în propriul cort sau rulotă sunt încă disponibile, la fel și noul car camping.

Angajații grupului bancar clujean și echipa festivalului din comuna Bonțida se implică într-o acțiune de plantare în zonă.

“EC Village e casa noastră la Electric Castle. Mai mult decât un camping, e un miniorășel ridicat de la zero în fiecare an unde, timp de cinci zile, trăim întreaga experiență autentică a festivalului.

Împreună cu prietenii de la Banca Transilvania (BT), vrem să amenajăm mai multe zone umbrite și spații pline de verdeață. Începem în 8 aprilie cu plantarea a 300 de copaci mari, plus o mulțime de arbuști. Continuăm în fiecare toamnă și primăvară cu noi acțiuni de plantare”, arată organizatorii Electric Castle.

Festivalul de muzică electronică din județul Cluj a anunțat primii 30 de artiști confirmați pentru viitoarea ediție. Printre aceștia se află The Chemical Brothers, Iggy Pop și George Ezra. Alături de ei sunt Sigur Ros, Tash Sultana, Peggy Gou, REZZ, Pendulum.

Organizatorii au anunțat noi opțiuni de cazare în Glamping – o zonă din EC Village dedicată exclusiv structurilor speciale. Variantele includ cazări pentru 2-7 persoane în căsuțe, igluuri sau corturi amenajate, în număr limitat. Variantele de cazare în propriul cort sau rulotă sunt încă disponibile, la fel și noul car camping din EC Village.

Exit mobile version