Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Conf. dr. arh. Șerban Țigănaș: “Problemele de natură simbolică trebuie foarte atent discutate în spațiul public”

Conf. dr. arh. Șerban Țigănaș, Decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, a avut amabilitatea de ne acorda un interviu despre spațiile publice și simbolice ale orașului, despre monumente și locuri ale memoriei și despre felul în care acestea pot fi integrate, protejate și puse în valoare, în noile viziuni de amenajare urbană.

 

Cum apreciați noul concept arhitectural de amenajare a centrului Clujului, în mod particular, a spațiului public și simbolic din jurul Universității Babeș-Bolyai, în contextul noilor direcții de dezvoltare a orașului?    

În primul rând, doresc să vă mulțumesc pentru interesul pentru arhitectură și design urban, în relație cu societatea, cultura și mediul. În al doilea rând, vă mulțumesc pentru că îmi solicitați opinia, aceasta însemnând că eforturile mele de a contribui la un oraș mai bun, cu o arhitectură mai bună au fost sesizate.

Reabilitarea spațiilor publice este o preocupare constantă la Cluj-Napoca și aceasta e foarte bine. Spațiile publice sunt însă supuse prezenței simbolurilor identitare și ale memoriei colective, ceea ce face delicate intervențiile care le modifică sau care adaugă noi elemente din această sferă. Centrul Clujului este de peste cincisprezece ani în continuă reabilitare și regenerare, mai ales prin intervențiile pe spațiul public, dar și asupra clădirilor. A fost o miză bine înțeleasă de administrații și alimentată cu resursele financiare necesare. Sigur, uneori ne deranjează aparenta lipsă de viteză a șantierelor, faptul că ni se lucrează printre picioare și că suportăm consecințele unui deranj permanent, dar inevitabil. Apreciez felul în care se amenajează spațiile publice din Cluj-Napoca ca fiind foarte bun, în condițiile date.

Despre zona din jurul clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai, încep prin a spune că este una dintre cele mai frumoase din centru. Strada Mihail Kogălniceanu, care sunt convins că nu este doar strada mea preferată, dar și celelalte cu care se intersectează, meritau această transformare și am convingerea că e bine că a venit doar acum, după ce mai multe proiecte au precedat această intervenție și au consolidat o cultură a designului urban. M-am bucurat foarte mult când s-a organizat concursul de soluții și am apreciat proiectul câștigător. Ne vom bucura de aceste spații reinterpretate ca „shared spaces”, golite de autoturisme și redesenate cu linii și materiale adecvate.

 

Cum vedeți situația legată de grupul statuar Școala Ardeleană, creație a sculptorului Romulus Ladea și anume, eliminarea postamentului pe care era amplasat acest monument, date fiind reacțiile publice pe care le-a stârnit? Care este opinia dumneavoastră est-etică?

O să vă explic de ce și mai ales cum cred că trebuie abordată această situație particulară. Proiectul câștigător al concursului propunea un soclu pentru grupul statuar. Planul de situație sugerează chiar soclul care tocmai a fost desființat, iar perspectivele, de la mare distanță, arată, dacă privești atent, că există soclu. Juriul a apreciat propunerea și a declarat proiectul câștigător, e adevărat, pentru o multitudine de criterii. Soclul a dispărut ulterior, pe parcursul dezvoltării proiectului și a obținerii avizelor și autorizației de construire. Aici, un jurnalist de investigație ar putea să cerceteze cu șansa de a afla ce s-a întâmplat, de fapt. Poate nici măcar nu și-au dat seama unii sau alții, de implicațiile modificării.

Despre estetică, pot spune că acum, coborâți de pe soclu și puși pe paviment, grupul statuar nu mă mai convinge la fel de mult de importanța pe care o avea pe soclu. Există un curent contemporan prin care statui figurative sunt amplasate la scara unu la unu pe stradă, pe bănci, astfel încât te poți întâlni cu personajele respective. La Budapesta, există un personaj copil, care stă pe parapetul promenadei spre Dunăre. La Bratislava, există un personaj celebru din bronz care iese dintr-un canal. La Alba Iulia, te întâlnești cu soldați austrieci, cu soldați romani dar și cu un călugăr, o domniță și mai mulți copii, în cetate. Cred că acolo s-a făcut exces de astfel de statui. Cei din grupul Școlii Ardelene nu cred că au fost concepuți de către autor pentru astfel de relații cu publicul. Personajele nu sunt la scara unu la unu, fiind, așa cum se realizează lucrările de acest gen, mai mari, tocmai pentru a asigura prin percepție o anumită prestanță, datorată importanței acordate. Statuile plasate pe stradă fără soclu sunt ambientale și de regulă reprezintă personaje anonime. Nu e cazul nostru. Așa cum stau acum pe stradă mi se pare că, prin comparație cu situația precedentă, din punct de vedere estetic, e mai puțin bine. Grupul statuar este reușit, valorors sculptural, deci eșecul noii amplasări nu poate fi complet, aceste calități păstrându-se. Amplasarea statuilor direct pe sol este un gest contemporan, practicat, interesant, dar în opinia mea, fără un rezultat estetic remarcabil aici. Dacă veți privi statuile dedicate Episcopului Ivan și Mitropolitului Bartolomeu, din fața Catedralei Ortodoxe din piața Avram Iancu, veți remarca câte o placă având rolul  de soclu, discretă și oportună, subtilă și până la urmă și funcțională, nemaivorbind de scara la care sunt reprezentate oportun personajele. Mai cred că a existat o comunicare foarte proastă sau, de fapt, nu a existat comunicarea necesară înainte de declanșarea scandalului și că totul putea fi evitat dacă, atât opinia publică, cât și specialiștii erau puși în fața unor propuneri, poate chiar în variante, cu simulările sau machetele necesare aprecierii estetice celei mai favorabile. Sunt de părere că astfel de situații delicate din perspectiva estetică și simbolică trebuie tratate altfel decât în spatele ușilor închise, în grupuri restrânse, chiar dacă cei care discută sunt specialiști sau dețin puterea. Eșecul acestei comunicări este deplorabil. Păcat.

Revenind la estetică, e un subiect care necesită opinii competente și mai numeroase, care trebuie puse în prezent în balanță și cu opiniile publice, neputând numi o autoritate supremă care să judece așa ceva. Există și posibilitatea eșecului estetic, chiar după ce un juriu sau o autoritate se exprimă, vezi cazul statuii lui Avram Iancu sau a monumentului dedicat eroilor din spatele Catedralei. În astfel de cazuri soluția este o revenire, o corecție, o nouă încercare, plătind prețul necesar și la propriu și la figurat.

Trec acum la dimensiunea etică. Aici cred că avem de a face cu un derapaj, pe care îl descriu. În lumea artiștilor plastici nu există un cod deontologic al profesiei, dar în cea a arhitecților există și este chiar impus prin lege. Or, acolo se spune că trebuie respectate drepturile de autor ale celorlalți arhitecți în cazul în care un arhitect este solicitat să intervină asupra unei lucrări existente. Cred că a anunța arhitectul autor al unei astfel de lucrări că urmează să propui o intervenție modificatoare sau chiar să îi anulezi lucrarea, ca în cazul nostru, este elementar. Nu se pune problema ca primul autor să fie de acord, să dea voie celui de-al doilea să realizeze intervenția. Totuși, înștiințat fiind, autorul inițial poate să întreprindă demersuri justificate pentru a-și salva opera. E o chestiune delicată, cunoscută bine de arhitecți și care trebuie discutată în cadrul special constituit pentru a cerceta și dezbate aceste probleme, și anume, Comisia de disciplină a OAR. După părerea mea, aici nu vorbim doar de relația dintre doi autori. Cred că există o dimensiune etică între clientul public al proiectului și societate. Problemele de natură simbolică trebuie foarte atent discutate în spațiul public. Ele trebuie explicate, dezbătute, analizate și duse către decizii juste, după astfel de procese. Tot ce înseamnă monumente de for public, statui, plăci comemorative, nume de piețe și străzi, trebuie să treacă prin dezbateri și în final decizii ale comunității, luate prin reprezentanții acesteia, adică cei aleși să le reprezinte interesele, consilierii. Au făcut acest lucru în cazul nostru? Nu. Atunci cred că suntem în fața unei probleme de etică a reprezentării.

În ce fel proiectele actuale arhitecturale de amenajare urbană țin cont de dimensiunile simbolice ale locuirii și conviețuirii?

Problema dimensiunilor simbolice ține de contradicția dintre aspirația la permanență și dinamica accelerată a schimbărilor din sfera grupurilor cu identitate. Spațiul public nu este infinit și supraîncărcarea lui cu simboluri nu face altceva decât să nemulțumească sau chiar să irite. Politicienii folosesc deliberat aceste tehnici, să ne aducem aminte și la Cluj-Napoca de primul deceniu de după căderea regimului comunist. Momentul centenarului ne-a adus un nou val de monumente dedicate memoriei legate de acest eveniment istoric și nu toate foarte inspirate. Istoria și identitatea comunitară se învață și pe stradă, unde regăsești nume și reprezentări pe care ar trebui să le cunoaștem cu toții, măcar din curiozitate. Așa se face peste tot în lume, în epoca modernă. Dar excesul, lipsa de echilibru, chiar abuzul sunt nedorite și contraproductive, de cele mai multe ori. Dau aici exemplul orașului Skopje care în piața centrală a produs o adevărată inflație de statui. Greșelile nu se repară ușor, pentru că intervențiile sunt delicate, pot deranja comunitățile afectate.

În cazul nostru, o coborâre de pe un soclu poate avea în mintea unora semnificația unei detronări. Să ne aducem aminte că foarte recent o „culcare” a statuii lui Iuliu Maniu din rațiuni de șantier a inflamat publicul și a necesitat scuze și reparații urgente, chiar dacă lucrările erau temporare și, în mod evident, statuia urma să fie repoziționată după ce buldozerele și compresoarele compactau terenul și se înlocuia pavimentul. Să ne aducem aminte și de faptul că statuia ecvestră a lui Mathias Corvin a fost restaurată la fața locului, liftată pe un eșafodaj, nu din rațiuni practice, ci pentru a nu pleca într-un atelier și a lăsa locul gol și teama că poate nu se va mai întoarce. A fost o decizie înțeleaptă, cu efecte scontate și rezultat foarte bun. Faptul că o lucrare de for public combină valoarea simbolică cu cea estetică face ca discernământul să fie dificil, în cazul unei decizii care ține de design.

În prezent ne îndepărtăm de modalitățile clasice de consacrare a simbolurilor identitare în spațiul public. Nu mai sunt de actualitate reprezentările figurative, obeliscurile, arcele de triumf și torțele cu flacără nestinsă. Memorialele sunt uneori mai discrete sau mai inovante. Întrebarea e ce faci cu monumentele clasice? Poți să le reinterpretezi cu ușurință?

Un exemplu interesant ar fi zidul Berlinului care oferă mai multe situații comemorative pe traseul lui. Dimensiunea efemeră a comemorărilor aduce proiecțiile cartate, iluminatul arhitectural al monumentelor mult mai inteligent decât în trecut și alte formule ajutate de tehnologii noi. A trăi în comunitate înseamnă mai mult a împărți spațiile publice decât a separa teritoriile și zonele de influență ale simbolurilor.

Există trei probleme mari legate de reprezentarea simbolică în spațiul public: ce reprezinți sau pe cine, unde amplasezi simbolurile și cum o faci din perspectivă artistică? Monumentele se amplaseză, dar se pot și reamplasa în situații speciale. Să nu uităm de parcul din Budapesta care a adunat fostele simboluri comuniste sau chiar de monumentele dedicate soldaților sovietici, mutate din centru în cimitirul eroilor după revoluție, printr-o mișcare inteligentă și acceptabilă.

 

Ce rost au dezbaterile publice reale, ce actori sociali ar trebui implicați și în ce faze ale proiectelor? Ce rol ar avea mediul academic în astfel de dezbateri?

Dezbaterile publice sunt extrem de importante, cu condiția să fie bine făcute, corecte, reale, anunțate și cu concluzii transparent transmise. În prezent, la Cluj-Napoca a apărut instrumentul dezbaterii publice, dar nu în formule avansate. Acestea sunt mai mult informări decât dezbateri, fiind menite să anunțe și să promoveze proiecte, și nu să le fundamenteze temele, cum ar fi firesc. Rostul dezbaterilor este acela de a identifica elementele sensibile, așteptările și problemele conexe oricărui proiect public sau privat cu impact în societate. Ele trebuie să fie scalate proporțional cu dimensiunile și importanța proiectelor, fiind necesare atât pentru marile operațiuni cât și pentru intervenții de interes local, de cartier sau chiar micro intervenții care afectează comunități de dimensiuni reduse. Uneori, discutarea proiectelor cu cel mai mare impact poate dura mai mult decât proiectarea și construirea, acest lucru fiind firesc atunci când mizele sunt pe măsură.

Mediul academic este important în dezbateri datorită multiplelor competențe care sunt grupate în universități și a perspectivelor dinspre diferite specialități. Mai mult, membrii comunităților academice sunt obișnuiți cu promovarea și apărarea argumentată a ideilor noi, ca instrument de lucru, cu comunicarea publică și disciplina comunicării, un alt aspect foarte important în dezbaterile publice. La Cluj-Napoca există precedente bune de consultare a comunităților academice pentru probleme de dezvoltare sau diferite proiecte, dar în cazul pe care îl discutăm acum, așa ceva nu a existat. Proiectul câștigător al concursului pentru reabilitarea spațiului public nu anunța elementele care au generat această polemică.

 

Pentru lămurire, cum s-a ajuns la situația controversată legată de grupul statuar Școala Ardeleană sau la eliminarea statuii savantului Emil Racoviță, în noul proiect de reamenajare a străzii Kogălniceanu, câștigat de echipa Mossfern Arhitectura?

Nu știu cum s-a ajuns la această situație.Vă propun să vedeți proiectul care a câștigat concursul pe site-ul Ordinului Arhitecților din România. Fără a se da detalii din zonă, veți vedea în planul de situație amprenta soclului, iar în perspective, dacă le măriți, prezența acestuia. Despre bustul lui Emil Racoviță nu se spune nimic în proiect.

https://oar.archi/concursuri/oar/amenajare-urbana-kogalniceanu-cluj-napoca/galerie-proiecte/53-dp1212-mossfern-srl/

 

Care a fost rolul Ordinului Arhitecților?

OAR a fost partener cu Primăria pentru organizarea concursului. A propus tema de proiect elaborată de profesioniști și apoi aprobată de Primărie. A propus juriul concursului, în care și Primăria a avut reprezentanți și a oferit secretariatul concursului, care a organizat toate etapele. OAR s-a achitat foarte bine de misiunea sa, organizând și etapele finale, expoziția proiectelor, anunțarea rezultatelor și comunicarea publică prin internet.

 

Sunt diferențe semnificative între proiectul acceptat și premiat de OAR și punerea lui în practică?

În acest caz nu pot să mă exprim pentru că proiectul autorizat care se implementează nu a fost expus, pentru a-l studia și a constata eventualele diferențe. În lume se obișnuiește ca la lucrările importante să se organizeze un punct de informare la fața locului unde cetățenii sau turiștii să poată vedea sau primi informații despre proiect și finalitatea demersului. Am propus mai demult așa ceva pentru amenajările de pe malurile Someșului, dar Primăria municipiului nu a organizat așa ceva încă. Se poate amplasa un container chiar pe șantier, se poate organiza o expoziție în proximitate, cu planșe sau imagini prezentate digital. Așa ceva putea preveni surpriza dispariției soclului. Sunt multe exemple de bune practici în comunicarea proiectelor publice sau private cu impact major, în alte părți. Sper ca municipalitatea să învețe din această experiență.

 

Cum se explică faptul că autoarea postamentului ambiental al grupului statuar, doamna arhitect Adriana Matei nu a fost contactată în problema demantelării propriei lucrări?

Nici eu nu știam până acum că doamna arhitect, care a fost decan al Facultății de Arhitectură și Urbanism de la Cluj, este autorul lucrării desființate. Îmi permit totuși să spun că era clar că există un autor și că acesta trebuia căutat înainte de a se ajunge aici. Se pare că nici nu a fost greu de găsit. Documentarea proiectului este remarcabilă, la fel și complexitatea lui. Ea trebuia extinsă. Aici însă, e vorba de o lucrare particulară care ține de grupul statuar și cred că o consultare sau cel puțin o înștiințare ca intenție de propunere, erau necesare. Poate că o comunicare publică explicită din partea Primăriei, cu posibilitatea de a adresa întrebări și a primi răspunsuri, o expoziție a proiectului final, aplicabil și mijloace digitale de prezentare ar fi fost instrumentele care ar fi prevenit situația. În opinia mea, este o problemă deontologică cu complexitatea ei, care trebuie atent analizată, pentru că există detalii și argumente ale tuturor celor implicați sau omiși din implicare. Cert este, din păcate, faptul că nu există o bună practică a Primăriei pentru comunicarea publică a proiectelor care au un asemenea impact. Deși se fac acele dezbateri de care am mai pomenit, e limpede că nu sunt suficiente, că nu rămân destule urme scrise sau vizuale pentru toată lumea și că nu rezolvă toate problemele. Sper să trecem la nivelul următor după această experiență sau chiar prin aceasta.

 

Ce se (mai) poate face în acest caz și pe viitor?

Problema trebuie preluată cu seriozitate de Primărie, pentru că ea este responsabilă de ceea ce se construiește. Aceasta, în opinia mea, trebuie să dedice un timp necesar realizării unui studiu complet al problemei și să prezinte Consiliului Local, în ședință publică, o propunere fundamentată, completă și concretă, pentru a fi aprobată. Timp este pentru că lucrările vor mai dura până spre sfârșitul anului, din câte am înțeles.

Un studiu, eventual chiar cu variante, ne-ar putea da răspunsul la această întrebare. Nu mă îndoiesc de capacitatea autorilor proiectului de amenajare de a găsi soluții adecvate, dacă doresc. Designul urban din proiect este foarte convingător, de calitate. Aceasta este o premisă bună pentru a spera că lucrurile vor fi rezolvate bine și că situația va fi soluționată mai mult decât satisfăcător.

 

Cum ar fi posibilă restaurarea integrală a monumentului Școlii Ardelene?

Nu cunosc varianta originală, nu știu să fi fost expusă recent pentru a o putea consulta. Tot ceea ce știu este că noi toți, care am trăit câteva decenii cu soclul realizat și ambianța grupului statuar, nouă tuturor ne-a plăcut. Nu exclud o variantă mai bună, o replică transformată, adecvată cu noua amenajare, care a eliminat mașinile și trotuarele și a introdus elemente simbolice noi, dar care este suficient de rafinată pentru a nu pierde calitățile inițiale și a nu produce o mutație deranjantă, precum cea care a declanșat polemica actuală.

Ce este de urmărit pe viitor?

Comunicarea performantă. Dialogul profesional și public. Nu cred că arhitecții, atunci când lucrează la un astfel de proiect, trebuie să fie încărcați cu decizia păstrării sau înlocuirii de monumente de for public sau simboluri. Acestea trebuie discutate și decise de cei în măsură să transmită clar prin tema de proiect a concursului, ce trebuie să caute și să rezolve competitorii prin propunerile lor. Mulți actori publici spun că Primăria municipiului face comunicare pe o singură voce și într-o manieră populistă, neconvingătoare pentru o parte importantă a publicului. Subscriu acestor opinii. Suntem un oraș al inovației, Primăria a construit un centru pentru inovație, avem programe universitare dedicate comunicării și administrației publice, deci există toate resursele. Acestea trebuie doar folosite.

 

Cum vă imaginați în continuare dezvoltarea orașului?

Doresc o dezvoltare armonioasă, organică, predictibilă, planificată și foarte bine fundamentată prin implicarea tuturor actorilor urbani semnificativi, care pot contribui. Să ne aducem aminte că s-a făcut un proiect de metrou care nu era prevăzut în PUG și a devenit foarte controversat tocmai din cauza modului în care a fost impus în spațiul public și nici acum nu știm dacă va fi o reușită sau o aventură politică. Clujul are nevoie de o gândire colectivă bine coordonată a dezvoltării și nu de un vizionar unic de la care să se aștepte totul.

 

În ce fel pot fi puse în valoare simbolurile și locurile memoriei istorice și culturale ale unui oraș, într-un discurs arhitectural post-modern? Ce exemple de bune practici europene și internaționale recomandați?

Subiectul este foarte interesant și poate că cineva va face un studiu în acest sens. Doresc doar să evoc o experiență foarte interesantă pe are am avut-o acum mai mulți ani în Bruxelles, unde un artist din Mexic expunea mai multe grupuri statuare în mod temporar, în spațiul public. Erau câteva piețe importante din oraș, alese de artist să găzduiască lucrările pentru câteva luni. Acest proiect s-a derulat în șase mari orașe din lume, în care lucrările au fost reamplasate în cadrul unui turneu artisitic. Ce ne spune acest experiment? În primul rând, că există modalități contemporane de expunere în spațiul public care nu însemnă numai bronz și piatră, definitiv și irevocabil. Apoi că poți testa, adapta o lucrare spațiului public și observa cum este „primită” de acesta. Despre simbolurile care există deja acolo și s-au consacrat, nu pot spune decât că avem obligația de a le manevra cu foarte multă grijă pentru că nu sunt piese de șah ale unui joc politic, pentru că produc emoții. Spațiul public este foarte prețios și delicat și nu se poate opera în el doar cu buldozerul și macaraua. Nu lăsați pe mâna unui singur om deciziile de a muta, transforma sau pur și simplu, a scoate din joc o piesă sau alta. Sunt probleme cu mai multe soluții, cu mai multe posibilități, cu perspective și argumentații posibile complexe și interpretări pe măsură.

 

Intervievator: Dr. Sidonia GRAMA, Profesor asociat Istorie-Filosofie, UBB, Cluj

Interviu publicat în ediția cu nr. 116 a revistei Transilvania Business (28 martie – 26 aprilie 2023)

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Monumentul Școlii Ardelene – un loc (rănit) al memoriei

Articolul următor

„Secretele antreprenorului de succes”, dezvăluite la Alba Iulia

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share