Startup-urile de eHealth forțează pătrunderea în sistemul de stat în Transilvania

Am fost gazdele partenerilor din consorțiul acestui proiect DIHsP4Medicine, care au venit la Cluj cu scopul de a se conecta cu ecosistemul regional de inovare în ceea ce privește domeniul sănătății.

Experții europeni au fost puși la curent cu carențele din sistemul sanitar românesc | Foto: TDIH

Specialiști internaționali au venit să vadă la fața locului cum se adaptează unitățile medicale valului de tehnologie.

“Am fost gazdele partenerilor din consorțiul acestui proiect, DIHsP4Medicine, care au venit la Cluj cu scopul de a se conecta cu ecosistemul regional de inovare în ceea ce privește domeniul sănătății. Prima zi s-a concentrat pe provocările și perspectivele din domeniul sănătății la nivel local și regional.

Partenerii au avut șansa să discute atât cu reprezentanți din ecosistemul regional de sănătate, cât și cu reprezentanți ai diverselor companii care abordează paradigma P4 (medicină predictivă, preventivă, personalizată și participativă) în Regiunea Nord-Vest. S-au creat conexiuni interesante și relevante. Informațiile și discuțiile au adus plusvaloare adăugată proiectului și pașilor săi următori”, a rezumat Bianca Muntean, managerul Transilvania Digital Innovation Hub (TDIH).

Laure de Tassigny (Minalogic, Franța); Luis Pavon, Aurora Holgado (Universidad Autonoma de Madrid, Spania); Sandra Bradesko (Technology Park of Ljubljana, Slovenia); Andrei Martîniuc, Dumitru Petrehuș, Bianca Muntean (TDIH, România), din partea consorțiului, i-au avut ca parteneri de discuții pe Ștefan Rusu – Agenția de Dezvoltare Regională N-V; Ion-Gheorghe Petrovai – FreshBlood HealthTech; Ștefan Vesa – UMFIH; Laura Dioșan – Facultatea de Matematică și Informatică; Cristian Paul Dan – Organizația Tinerilor Mediciniști; Sanda Patrichi – Spitalul de Recuperare Cluj. Participanții au sintetizat coordonatele prezente și modalitățile de acțiune din sănătate.

Situația actuală

Speranțe de viitor

Vizite în teren la universități și companii

Printre startup-urile invitate la dezbaterea DIHsP4Medicine s-au numărat Laitek (coordonator Răzvan Bărluțiu), Synaptiq (Dragoș Dușe), Telios Care (Philip Cioban), Wello.AI (Dumitru Petreuș), Wedoo (Patricia Vulc), WakeZ (Zaki Milhem). Vizitele au vizat proiectele MedFuture Lab – UMFIH; Digital Affective Technologies in Therapy – UBB, Scripor Alphabet. The Tactile Alphabet of Colors – Medisprof, OVISO Robotics Office.

Din delegația internațională au făcut parte reprezentanți a trei centre de inovare digitală (DIH.Bio – Spania, DIH HealthWise – Slovenia, Minasmart — Franța), scopul fiind conectarea consorțiului cu actorii relevanți din industria de sănătate și inovare la nivel local și regional.

Printre obiectivele proiectului DIHsP4Medicine se numără accesarea de noi piețe de către companiile românești cu soluții inovatoare și relevante în sănătate; atragerea de noi finanțări, trecerea de la o medicină reactivă la una P4. Planul de acțiune DIHsP4Medicine se referă la construirea de ecosisteme de inovare dinamice și interconectate, cu impact social ridicat în sănătate și bunăstare.

Consorțiul este alcătuit din patru entități care joacă un rol de coordonatori de DIH. Pentru a avea o viziune cuprinzătoare asupra provocărilor cu care se confruntă ecosistemele colaborative, partenerii sunt localizați în regiuni cu niveluri diferite de performanță în materie de inovare. Aceste regiuni includ sănătatea ca o prioritate în strategiile lor. Proiectul DIHsP4Medicine este finanțat de către Uniunea Europeană.

Exit mobile version