Primăria Timișoara investește o sută de mii de euro pentru introducerea iluminatului public în două zone ale orașului

Construim în Zalău o centrală electrică fotovoltaică și vom reduce astfel cu 28% costurile cu energia electrică pentru iluminatul public și pentru clădirile publice.

Zalăul își va asigura o treime din energie pentru iluminatul public din producția proprie

Primăria Timișoara a semnat contractul de execuție pentru reabilitarea și extinderea rețelei de iluminat public, pentru Strada Iosif Sârbu și parcarea de pe strada Drubeta numărul 97. Valoarea contractului este de de 399.000 de lei.

Strada Iosif Sârbu și parcarea din spatele blocului de pe Drubeta vor avea, pentru prima dată, iluminat public, la solicitarea locuitorilor din zona respectivă.

Contractul cuprinde întocmirea documentației tehnico-economice, proiectarea tehnică, realizarea detaliilor de execuție, întocmirea documentației pentru autorizația de construire, asigurarea asistenței tehnice din partea proiectantului pe toată durata lucrărilor, întocmirea auditului energetic, raportul de măsuri luminotehnice și realizarea lucrărilor de execuție.

Primăria Timișoara a realizat anul trecut lucrări de modernizare a iluminatului public stradal pe trei mari artere de circulație: Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu, a introdus pentru prima dată iluminatul public în Parcul Botanic, a depus cererea de finanțare și documentația la Agenția Fondului de Mediu pentru modernizarea iluminatului public pe 64 de străzi și a semnat contractul pentru proiectul tehnic și execuția extinderii iluminatului public în zona Calea Aradului Est.

Prioritățile municipalității sunt de extindere a iluminatului în zonele în care nu există, respectiv pe străzi nou apărute la marginea orașului și modernizarea iluminatului existent, mai ales pe arterele rutiere majore, pentru reducerea consumului de electricitate.

Valoarea este de 399.066,10 lei, fără TVA. Executant este Elba-Com SA. Durata contractului este de 5 luni.

Exit mobile version